Mircea Raţiu

RO = mc2
A fost consilier tehnic pentru firme prestigioase din industria americană de energie nucleară, este considerat de mulţi ca fiind un "guru" al studiilor despre rezistenţa materialelor şi s-a intors in Romănia pentru a-şi publica cercetările de-o viaţă.

Odiseea centralelor nucleare americane

A fost consilier tehnic pentru firme prestigioase din industria americană de energie nucleară, este considerat de mulţi ca fiind un "guru" al studiilor despre rezistenţa materialelor şi s-a intors in Romănia pentru a-şi publica cercetările de-o viaţă.

Domnule profesor, sunteţi faimos pentru inventarea unui nou domeniu de studiu in ceea ce priveşte rezistenţa materialelor, sclerometria...

Ăsta este unul din domenii. Eu zic că partea mea cea mai validă de contribuţie este in anelasticitatea materialelor. In viaţa structurilor inginereşti, se aplică uneori o analiză a tensiunilor. Or, există condiţii cănd, datorită formei şi din cauza unor discontinuităţi structurale, apar vărfurile de tensiune. Aceste vărfuri de tensiune au fost discutate pănă acum din perspectiva teoriei liniare elastice, elasticitatea liniară, ceea ce se predă peste tot. Eu am incercat, din 1958 incoace, de la primul meu articol in acest domeniu, să definesc acest lucru ca fiind "anelasticitate". Deci, ce facem cu aceste vărfuri de tensiune care sunt superficiale şi locale. Eu dacă vin şi spun că structura mea nu mai rezistă, podul meu, de exemplu, trebuie să-l arunc la fier vechi...?

Şi atunci concret, ce se poate face?

Ce am propus eu a fost acceptat in operabilitatea, servisabilitatea, după rădăcina englezească a termenului, a centralelor nucleare, de Comitetul Naţional pentru Centrale Nucleare din Statele Unite. Cum propun eu să se rezolve? Şi in prezent am adunat materiale multe pentru o lucrare in curs de apariţie pe această temă. Spre deosebire de analiza iniţială linear-elastică, eu am susţinut introducerea unei analize bi-parametrice, pornind de la două lucruri: starea de tensiune şi deformare. Ceea ce mă deranjează pe mine ca inginer este ca in zona respectivă să am deformaţii plastice prea mari. Găndiţi-vă la un pod. Dacă deformarea plastică este prea mare, inseamnă că acel pod nu mai poate lucra ca lumea. Dar atăta vreme căt superficial materialul reuşeşte să inghită această deformare, atunci este in ordine. Şi am fixat şi criterii de admitere a deformării, de 2% pănă la 5%. Lucrarea este in curs de publicare, am ţinut să fie publicată in Romănia, vă spun foarte sincer.

S-a scris despre dumneavoastră că NASA ar fi preluat o parte din descoperirile dumneavoastră şi le-ar folosi in proiectele sale...

Nu, eu nu am lucrat cu NASA. Să vă spun insă povestea cu NASA. E o anecdotă, insă e istorie adevărată. Cănd eram incă in ţară, fiind cotat ca priceput in domeniul avariilor, eram chemat să verific avariile şi să dau şi soluţii. Şi printre altele am avut sarcina să veghez la siguranţa trenului personal al lui Ceauşescu. Şi experţii lui au venit cu o afirmaţie care este tehnic stupidă. Au spus că vor să aibă o structură care nu are nici o şansă să se rupă. Or, asta e imposibil tehnic. Orice se distruge. Există un nebun care pune o bombă... ce pot să fac?

Şi ce aţi făcut?

Şi in această situaţie am fost chemat la Comitetul Central şi am mers la fabrica de vagoane de la Arad, pentru ca Ceauşescu să aibă un tren care să nu aibă risc de rupere. După multe discuţii ce am spus eu...? Le-am spus că eu le fac un tren care să aibă nivelul de siguranţă ca la NASA. Şi, ca să fac aşa ceva, le-am spus să-mi trimită normele NASA. Eu ştiam că există, dar nu le aveam. Şi ce credeţi? Intr-o săptămănă le-am avut pe masă. Cum au reuşit, cum n-au reuşit, eu le-am avut. Le-am şi spus celor de la CIA, in SUA, care m-au intrebat dacă am avut acces la documente NASA, că ei trebuie să vină in Romănia să inveţe cum să facă spionaj. Bine, asta a insemnat că preţul şasiului de vagon a fost de zece ori mai mare... deoarece fiecare laminat trebuie verificat cu ultrasunete, fiecare lingou trebuia turnat şi i se indepărtau capetele, sudura se făcea numai pe verticală... De aici a apărut povestea cu NASA....

Profesorul Raţiu a identificat şi a determinat vărfurile de tensiune ale pseudotensiunii St şi tensiunea efectivă anelastică notată Sm, după cum reiese din graficul pe care l-a alcătuit in vederea demonstrării principiului anelasticităţii.

Tensiunile

Imaginea reprezintă distribuţia hiperbolică a tensiunilor elastice in secţiuni rectangulare, mai precis in cazul elementelor cu crestătură in V şi pentru barele curbe groase. Graficul este o reprezentare vizuală din cadrul demonstraţiei profesorului Raţiu legată de anelasticitate.

CV

Născut la 11 octombrie 1923, Mircea D. Raţiu a urmat cursurile Institutului Politehnic din Timişoara, obţinăndu-şi diploma de doctorat in 1967 cu o teză despre Rezistenţa şi testarea materialelor. In 1978 părăseşte Romănia şi se stabileşte in Statele Unite, in California. Studiile sale devin din ce in ce mai cunoscute, ocupănd poziţii de expertiză tehnică şi de consiliere avansată in domeniul siguranţei centralelor nucleare la firme precum EDS Nuclear, IMPELL Corp., TRANSNUCLEAR WEST, din SUA. In martie 2007 a revenit in Romănia, in oraşul său natal, Turda, jud. Cluj.