x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Mister oceanic. O barieră invizibilă din adâncurile Atlanticului separă două specii de meduze

Mister oceanic. O barieră invizibilă din adâncurile Atlanticului separă două specii de meduze

de Redacția Jurnalul    |    30 Iul 2025   •   18:30
Mister oceanic. O barieră invizibilă din adâncurile Atlanticului separă două specii de meduze
Sursa foto: Hepta

O barieră invizibilă din adâncul Oceanului Atlantic separă două specii de meduze. Separarea ar putea avea legătură cu protuberanța, care se găsește doar la una dintre specii.

Cercetătorii au cartografiat distribuția unei subspecii de meduze și au descoperit că toate creaturile cărora le lipsește o protuberanță distinctivă sunt cumva împiedicate să părăsească Arctica și să ajungă în Oceanul Atlantic, conform unui nou studiu citat de Live Science.

Meduzele analizate locuiesc la adâncimi cuprinse între 1.000 și 2.000 de metri și pot fi împărțite în două grupuri, în funcție de existența sau nu a protuberanței pe corpul lor. Anatomia creaturii marine influențează cumva distribuția sa la nivel mondial. Concret, meduzele cu protuberanță trăiesc în toate oceanele lumii, iar ce cele fără protuberanță nu se găsesc decât în Arctica. Rezultatele cercetării au fost publicate în iulie, în versiunea online a revistei Deep Sea Research.

„Diferențele de formă, în ciuda asemănărilor genetice puternice între exemplare, deasupra și sub 47 de grade nord, sugerează existența unei bariere biogeografice necunoscute în adâncurile Oceanului Atlantic”, au stabilit cercetătorii.

Bariera este situată în cadrul Curentului Atlanticului de Nord. Cercetătorii nu au o explicație și iau în calcul ipoteze legate de prădători sau de curentul oceanic care ar putea fi bariera misterioasă. Descifrarea misterului i-ar ajuta pe oameni să înțeleagă mult mai bine evoluția speciilor maritime și viața din adâncul oceanelor.

×
Subiecte în articol: meduze atlantic