Imaginaţi-vă Alpii europeni acoperiţi de un strat de peste trei kilometri de gheaţă. Un asemenea lanţ muntos există. La Polul Sud. Iar geologii au reuşit să-l cartografieze.
Un grup de oameni de ştiinţă britanici, americani, germani, australieni, chinezi şi japonezi a lucrat la temperaturi incredibil de scăzute pentru a cartografia masivul Gamburtsev din Antarctica. Provincia Gamburtsev din Antarctica a fost străbătută de zeci de ori de avioanele special echipate cu tehnologie de ultimă oră menită să măsoare grosimea şi stratificarea gheţii de deasupra lanţului muntos, dar şi forma acestuia. Totodată au fost realizate studii gravitaţionale şi magnetice pentru determinarea structurii muntelui. Cercetătorii au zburat, în total, aproximativ 120.000 de kilometri, pentru a face măsurătorile de rigoare, informează BBC.
În octombrie 2008, unul dintre membrii echipei, geofizicianul Fausto Ferraccioli, cercetător la centrul British Antarctic Survey, declara că o asemenea misiune este echivalentă cu explorarea unei planete. "Majoritatea lanţurilor muntoase sunt dispuse la marginea continentelor şi nu ne dăm seama ce caută aceşti munţi în centrul Antarcticii", spunea Ferraccioli.
Acum, după luni de cercetări, geologii au confirmat existenţa acestui lanţ muntos în "măruntaiele" continentului alb: "Putem confirma că munţii există. I-am văzut sub stratul de gheaţă. Nu numai că ei sunt asemănători, ca şi dimensiuni, cu Alpii europeni, dar şi ca aspect: am văzut vârfuri foarte ascuţite şi văi", a declarat Ferraccioli într-o intervenţie la BBC. Suprafaţa pe care se ridică aceşti munţi este de aproximativ 700 de kilometri pe 250 de kilometri, iar cel mai înalt vârf se află la circa 2.800 de metri deasupra nivelului mării. Deşi la suprafaţă, temperatura era de -30 de grade Celsius, la trei kilometri adăncime, văile sunt acoperite pe alocuri cu apă în stare lichidă, formată ca urmare a presiunii calotei glaciare din estul Antarcticii, a precizat Robin Bell de la Universitatea Columbia din Statele Unite. Cea mai joasă vale se află la circa 800 de metri sub nivelul mării. Primele cercetări indică totodată faptul că munţii Gamburtsev s-ar fi format într-un timp relativ scurt în vremurile în care actualul continent alb nu era acoperit cu gheaţă.
SCURT ISTORIC
Despre posibila existenţă a câtorva munţi au relatat prima dată membrii unei expediţii sovietice la Polul Sud, care îi observaseră cu ajutorul unui sistem de înregistrare seismică. Era anul 1958. Masivul a primit numele geofizicianului rus Grigorii A. Gamburtsev. Până în 1974, au fost strânse puţine date legate de aceste formaţiuni stâncoase, notează, pe site-ul său, centrul de cercetare British Antarctic Survey. Dar în acel an, trei organisme de prestigiu - Institutul Scott pentru cercetare polară (Marea Britanie), Fundaţia Naţională de Ştiinţă (SUA) şi Universitatea Tehnică din Danemarca - au încercat să strângă mai multe informaţii. Dar abia în 1983, se reuşeşte prima şi cea mai bună, până la acea dată, hartă subglaciară a Antarcticii, în care apare şi lanţul Gamburtsev. În urmă cu nouă ani, British Antarctic Survey a realizat propria hartă a Antarcticii subglaciare.
Citește pe Antena3.ro