x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Moment istoric pentru omenire: Capsula Orion a NASA s-a întors pe Pământ după un zbor pe Lună

Moment istoric pentru omenire: Capsula Orion a NASA s-a întors pe Pământ după un zbor pe Lună

de Redacția Jurnalul    |    11 Dec 2022   •   21:13
Moment istoric pentru omenire: Capsula Orion a NASA s-a întors pe Pământ după un zbor pe Lună
Sursa foto: Nasa.gov

Capsula Orion a NASA s-a întors duminică de pe Lună, parașutându-se în Pacific, în largul Mexicului, la finalul unui zbor de testare, transmite AP.

Capsula a intrat în atmosferă cu o viteză de 32 de ori mai mare decât viteza sunetului și a suportat temperaturi de 2.760 de grade Celsius înainte de a se prăbuși în apropiere de Insula Guadalupe.

O navă a Marinei Militare s-a deplasat rapid pentru a recupera nava spațială și cele trei manechine de testare echipate cu senzori de vibrații și monitoare de radiații.

NASA a salutat coborârea și amerizarea și că a spus că au fost „aproape perfecte”.

Agenția spațială avea nevoie de o amerizare reușită pentru a rămâne pe drumul cel bun pentru următorul zbor Orion în jurul Lunii.

Exercițiul a făcut parte din programul Artemis al NASA, un program care urmărește să ducă oameni pe suprafața lunară mai târziu în acest deceniu.

Duminică se împlinesc exact 50 de ani de când această performanță a fost realizată ultima dată de echipajul de pe Apollo 17.

 

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nasa orion pamant pacific