Roverul robotizat Curiosity, aflat intr-o misiune de cautare a eventualelor urme de viata in trecutul indepartat al planetei Marte, a ajuns, dupa 8 luni, in apropierea Planetei Rosii, pregatindu-se de o asolizare pe care NASA o considera una dintre cele mai delicate care au fost realizate vreodata, conform Reuters.
Curiosity, primul laborator autonom complet echipat trimis vreodata pe o alta planeta, urmeaza sa asolizeze in interiorul unui vast crater de impact, luni, la ora 05:31 GMT.
Inginerii din echipa de control a misiunii de la Jet Propulsion Laboratory, in apropiere de Los Angeles, au precizat ca manevrele de asolizare ale roverului cu propulsie nucleara, ce cantareste o tona, sunt extrem de riscante, neexistand nicio marja de eroare.
Din fericire insa echipamentele de bord ale roverului functioneaza in parametri normali, iar vremea pe Marte, in zona de asolizare, este perfecta pentru ca aceasta manevra dificila sa fie realizata cu succes.
La capatul unei calatorii de peste 567 de milioane de kilometri, roverul Curiosity, care are dimensiunile unui automobil sport, va asoliza cu precizie la poalele unui munte ce se inalta din craterul de impact Gale, in emisfera sudica a planetei.
Aceasta misiune de doi ani, cu un buget de 2,5 miliarde de dolari, urmareste sa determine daca mediul de pe Marte ar fi putut fi propice pentru aparitia vietii microbiene. Unul dintre obiective este sa identifice elementele organice constitutive ale vietii, cu ajutorul celui mai complex set de instrumente stiintifice ce a fost trimis vreodata pe Marte. Din acest punct de vedere, Curiosity este un adevarat laborator mobil si autonom, trimis pe Marte.
Roverul este dotat cu un burghiu pentru forare, instalat la capatul bratului sau robotic. Acest instrument este conceput sa sparga roci si sa adune apoi mici fragmente din acestea pentru analiza chimica in interiorul roverului.