x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Napoleon I

Napoleon I

de Jurnalul National    |    06 Mar 2008   •   00:00

Săptămâna aceasta, ZOOM vă aduce, cu ajutorul DVD-ului Discovery, povestea fascinantei vieţi a celui mai ilustru conducător al Franţei, deopotrivă militar şi om politic, Napoleon Bonaparte.

Vizionându-l, veţi avea parte de o lecţie captivantă de istorie, care vă va transpune, prin istorisiri însoţite de imagini, atât în mijlocul bătăliilor din cadrul campaniilor lui Napoleon I al Franţei, cât şi în perioada copilăriei acestuia, când aproape nimic din comportamentul lui nu dezvăluia personalitatea măreţului conducător care avea să devină la maturitate. Născut în 1769 la Ajaccio, în Corsica (abia vândută de genovezi lui Ludovic al XV-lea), copilul familiei Bonaparte, numit Napoleone, era timid şi nu vorbea foarte mult. Mama sa, Maria Letizia Ramolino, a avut o foarte mare influenţă asupra copilăriei lui, disciplina de fier impusă de ea ţinându-l în frâu pe tânărul pe care părinţii îl numeau Rabullione. Înscris la o şcoală militară franceză, la vârsta fragedă de numai 10 ani, începe să îşi manifeste pornirile de conducător, impunându-se în faţa colegilor într-o limbă franceză cu un puternic accent italian. Acesta a fost unul dintre lucrurile pe care nu le-a putut stăpâni – pe parcursul întregii sale vieţi, nu a reuşit să pronunţe corect cuvintele franceze.

 

ASCENSIUNE. Povestea vieţii lui Napoleon vă va purta de-a lungul întregii sale cariere militare, acţiune care demonstrează perseverenţa şi pasiunea nebănuite pentru cunoştinţele în acest domeniu, dezvăluind întrucâtva locul pe care îl va ocupa printre liderii militari şi politici ai Franţei. Ridicat la gradul de general în timpul Revoluţiei Franceze, numit Prim Consul al Republicii Franceze, autoproclamat împărat al Franţei şi rege al Italiei, protector al Confederaţiei Rinului, Napoleon Bonaparte s-a dovedit a fi una dintre emblemele Europei. Numele său a rămas în istorie drept unul dintre cei mai puternici şi mai cruzi conducători ai Franţei, precum şi un foarte bun strateg militar. Toate detaliile despre campaniile militare şi binecunoscuta sa înfrângere de la Waterloo, precum şi alte amănunte captivante le veţi regăsi numai în povestea DVD-ului Discovery din colecţia “Mari cuceritori” din această săptămână.

 

 

×
Subiecte în articol: Discovery