Mulți oameni de știință au considerat de-a lungul timpului că dispariția dinozaurilor a fost cauzată de un singur factor: un asteroid care a lovit Pământul acum 66 milioane de ani.
Totuși, studiile recente arată că respectivul corp ceresc ar fi primit „ajutor” terestru, savanții susținând în prezent că în același timp ar fi avut loc explozii vulcanice masive.
Potrivit www.latimes.com, descoperirea prezentată în revista Science reunește două teorii care până nu demult se anulau reciproc.
Pentru acest demers, oamenii de știință care au realizat studiul au analizat formațiunile vulcanice din regiunea Deccan Traps din India. Aici se găsesc numeroase straturi de lavă vulcanică întărită, „aproximativ jumătate de milion de kilometri cubi”, conform autorului cercetării, Paul Renne de la Universitatea California Berkeley.
După estimările sale, canitatea de lavă ar fi fost suficientă pentru a acoperi întregul Pământ.
Părerile sunt în continuare împărțite. Unii cercetători consideră ca doar această erupție ar fi fost responsabilă pentru exterminarea dinozaurilor (și a celorlalte specii existente pe Terra), în timp ce alții susțin că forța vulcanului ar fi fost incomparabil mai mică decât a asteroidului.
Trebuie precizat că vulcanii din zona respectivă erupeau și înainte de coliziune și oamenii de știință au vrut să observe schimbările în acest sens pe care evenimentul le-a cauzat.
Plecând de la premiza că impactul ar fi produs o erupție de mari dimensiuni, diferită de cele anterioare Renne și colegii săi au analizat mostre din straturile de lavă de la Deccan Traps, a căror grosime este de aproximativ 3000 de metri, la diferite niveluri.
Astfel, au comparat straturile inferioare, cele mai vechi cu cele superioare, cele mai „tinere” și au putut să observe schimbări de structură a lavei care au coincis cu momentul în care asteroidul a izbit Pământul.
Straturile respectiv aveau o compoziție diferită, care demonstrează că lava fusese „păstrată într-un singur rezervor gigantic, nu în multe de mici dimensiuni”. Renne este de părere că asteroidul a determinat schimbări drastice ale activității tectonice, erupțiile petrecându-se foarte rar, dar fiind de mari proporții.
Astfel, după coliziune, Pământul nu a mai putut „să se refacă” din cauza erupțiilor.
Echipa de cercetători a precizat că sunt necesare mai multe studii pentru a explica această problemă. Renne speră că oamenii vor fi inspirați de descoperirile lor preliminare și vor avea în vedere faptul că în dezbateri de acest tip pot fi valabile ambele ipoteze lansate.