Astronomii au descoperit o exoplanetă înghețată, cu o masă de trei ori mai mare decât a Pământului, care orbitează în jurul unei stele la doar șase ani lumină distanță. Corpul ceresc orbitează în jurul Stelei lui Barnard, cea mai apropiată stea solitară de Soare.
Exoplaneta a fost găsită după ce au fost puse cap la cap informații colectate în 20 de ani, incluzând 771 de măsurări individuale, de la șapte instrumente. Analiza care a dus la descoperire este detaliată într-un studiu publicat în jurnalul Nature, conform CNN.
„Cel mai rău factor al descoperirii este steaua gazdă” spune co-autorul studiului, Paul Butler. „Steaua lui Barnard este << marea balenă albă >> a vânătorii de planete”.
Planeta este puțin luminată de către stea, iar temperatura este puțin mai rece decât pe Saturn. Cercetătorii cred că planeta este un deșert înghețat, fără apă lichidă, o suprafață ostilă unde temperatura este în jur de -170 de grade Celsius.
Proximitatea față de sistemul nostru solar permite ca următoarele misiuni să poată colecta noi date despre această planetă interesantă.
”Telescoapele spațiale ce vor fi lansate în viitor, precum WFIRST, vor putea observa lumina reflectată de Steaua lui Barnard în exoplanetă, așadar am putea descoperi compoziția suprafeței și/sau atmosfera planetei”.