Noul produs poate contribui la realizarea unei ţesături capabile să "prelucreze" lumina. "Metamaterialele" au fost realizate şi prelucrate pentru a "curba" şi a concentra fasciculele luminoase, astfel încât acestea să facă anumite obiecte sau persoane invizibile la mari distanţe.
Materiale inteligente. Spectrul vizibil al luminii continuă să reprezinte o mare provocare pentru oamenii de ştiinţă, deoarece lungimile de undă scurte care îl caracterizează presupun dimensiuni foarte mici pentru atomii din structura metamaterialelor. Până în prezent, atomi de mici dimensiuni capabili să devieze lumina au fost obţinuţi doar pe suprafeţe plate, cu rugozitate mare, improprii realizării unor haine.
Dar cercetătorii Universităţii St. Andrews din Scoţia susţin că au depăşit respectivul obstacol. Oamenii de ştiinţă au realizat membrane flexibile din metamateriale apelând la o nouă metodă ce permite "prelucrarea" metaatomilor de pe suprafeţele aspre pe care apar. Metaflexul devine activ la folosirea unor fascicule luminoase cu lungimi de undă de circa 620 nanometri, situate în spectrul vizibil.
"Asamblarea" mai multor asemenea membrane poate contribui la realizarea unui "material inteligent" cu ajutorul căruia ar putea fi confecţionată o pelerină. Accesoriul vestimentar respectiv l-ar putea face pe purtătorul acestuia invizibil pentru o persoană aflată la o distanţă suficient de mare.
O altă aplicaţie a revoluţionarului produs ar putea fi realizarea unor "superlentile" care să permită o ameliorare sensibilă a vederii pentru persoanele care se confruntă cu probleme oftalmologice. Printre cele mai utile aplicaţii ale "Metaflexului" se numără folosirea acestuia pentru realizarea unor metamateriale tridimensionale flexibile în spectrul vizibil. Acestea pot fi obţinute prin suprapunerea câtorva membrane din Metaflex.
Rezultatele recentelor cercetări confirmă faptul că este posibilă obţinerea unor metamateriale în straturi flexibile care să poată fi folosite în spectrul vizibil. Procedeul respectiv ar putea permite realizarea unor "blocuri" tridiminsionale din metamateriale care să permită folosirea unor lungimi de undă vizibile. Şeful grupului de cercetători, dr Andrea Di Palco, susţine că metamaterialele pot furniza un ultim element care să permită controlul comportamentului luminii.
Citește pe Antena3.ro