Folosindu-se de tehnologie spaţială americană, oamenii de ştiinţă au început un proiect de anvergură, în care intenţionează să realizeze fotografii digitale ale tuturor manuscriselor de la Marea Moartă, informează CNN.
Folosindu-se de tehnologie spaţială americană, oamenii de ştiinţă au început un proiect de anvergură, în care intenţionează să realizeze fotografii digitale ale tuturor manuscriselor de la Marea Moartă, informează CNN. Conform Autorităţii pentru Antichităţi din Israel, camerele high-tech cu infraroşu care vor fi folosite vor putea scoate în evidenţă secţiuni ale manuscriselor care de-a lungul celor 2.000 de ani au fost şterse de vreme şi au devenit indescifrabile. Oficialii preconizează că proiectul va dura aproximativ cinci ani, la sfîrşitul cărora manuscrisele vor fi accesibile atît oamenilor de ştiinţă, cît şi publicului în general prin intermediul internetului. “Acum, pentru prima dată, manuscrisele vor fi doar la un click distanţă. Aceasta asigură păstrarea lor pentru încă 2.000 de ani”, a declarat Pnina Shor, responsabil la Autoritatea Antichităţilor. Deşi cererea este foarte mare, experţii sînt nemulţumiţi că doar un număr restrîns de cercetători are acces la fragmentele de manuscrise descoperite în peşterile din Qumran; autorităţile spun că deşi au dorit să mărească accesul, acest lucru a fost imposibil, deoarece foarte multe fragmente nu au fost încă identificate şi catalogate, iar cum unele dintre ele au fost deteriorate încă de la descoperire, acestea au devenit indescifrabile. Noua şansă de studiere a manuscriselor face posibilă şi traducerea pasajelor şterse de trecerea secolelor, iar manuscrisele sînt protejate pentru că tehnica cu infraroşu se foloseşte de o minimă expunere a pergamentelor la lumină puternică. Conform autorităţilor, manuscrisele au mai fost fotografiate cu infraroşu în 1950, însă de atunci tehnologia a avansat considerabil, iar rezultatele nu pot fi comparate cu cele care vor fi obţinute în perioada următoare cu ajutorul NASA. Ajutorul Agenţiei Spaţiale Americane a venit prin intermediul lui Greg Bearman, de la Laboratorul pentru Propulsia Avioanelor, care a oferit, în scopul unei mai bune cunoaşteri a scrierilor de la Marea Moartă, un echipament performant, folosit de regulă pentru studiere a planetelor. Momentan s-a dat startul unui proiect-pilot, la sfîrşitul căruia va fi posibilă determinarea perioadei de timp în care vor fi digitalizate miile de fragmente din cele aproximativ 900 de documente.
Primele manuscrise au fost descoperite din greaşeală în 1947 de un tînăr păstor beduin, care căuta de fapt o oaie pierdută. Într-o peşteră din Qumran, la malul Mării Moarte, una dintre cele mai sărăcăcioase zone din lume, a fost descoperită una dintre cele mai importante comori arheologice – cea mai veche versiune a Bibliei iudaice. Arheologii au început să cumpere manuscrisele şi fragmentele pentru a le studia, dar multe dintre ele erau deja serios deteriorate de expunerea la aerul foarte uscat.
PRESUPUNERI ERONATE
Conform unor noi studii arheologice, neanderthalienii nu erau atît de proşti pe cît au fost descrişi, relatează AFP. Una dintre presupunerile specialiştilor în legătură cu dispariţia neanderthalienilor din Europa acum 28.000 de ani, după aproximativ 10.000 de ani de coabitare cu homo sapiens, este aceea că cei din urmă produceau unelte mai bune. “Din punct de vedere tehnologic, uneltele neandethalienilor nu prezintă nici un dezavantaj. Cînd ne gîndim la ei ar trebui să blocăm termenii de genul «proşti» sau «mai puţin avansaţi» şi să-i vedem ca fiind doar diferiţi”, a declarat unul dintre autorii studiului, Metin Eren, de la Universitatea Exeter, Anglia.
MISTERIOSUL TOUMAI
Arheologii şi paleontologii sînt într-o continuă dezbatere pe tema craniului lui Toumai. Unii sînt de părere că fosila aparţine unui cimpanzeu, însă alţii susţin că acesta ar fi un precursor al omului modern. În februarie anul acesta, după testarea solului în care a fost descoperit craniul, s-a descoperit că vechimea sa era între 6,8 şi 7,2 milioane de ani. Alain Beauvilain, cel care a descoperit craniul, a hotărît zilele trecute să clarifice situaţia şi a declarat pentru AFP că fosila nu era îngropată în acel nisip, ci a fost găsită deasupra, împinsă probabil de vînturile deşertice, de aceea datarea cu izotopi de carbon nu duce la aflarea adevărului.
SURPRIZELE AMAZONULUI
Conform unui raport al revistei Science descris de BBC News, o zonă din bazinul Amazonului, considerată cîndva o pădure virgină, poartă urme de activitate umană intensă. Regiunea se află în vestul Braziliei, unde exploratorii au descoperit ceea ce pare a fi o fostă aşezare umană, cu drumuri care unesc locuinţele plasate în jurul unor pieţe largi. În apropierea acestora s-au găsit urme de practică a agriculturii, baraje şi lacuri artificiale, însă astăzi toate acestea sînt acoperite de pădure tropicală. Locuitorii acestor aşezări au fost, cel mai probabil, eliminaţi de coloniştii europeni în jurul secolului al XV-lea.
Citește pe Antena3.ro