x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Refolosirea unei sticle de apă nu este deloc o idee bună!

Refolosirea unei sticle de apă nu este deloc o idee bună!

16 Feb 2018   •   13:19
Refolosirea unei sticle de apă nu este deloc o idee bună!

Chiar dacă intenția este bună, din motive ecologice și economice, reutilizarea unei sticle de apă nu este neapărat o idee bună din punct de vedere sanitar.

Corpul uman este compus în proporţie de peste 60% din apă. Prin urmare, consumul de apă zilnic și regulat este important.

La serviciu, acasă, la sala de sport, la plimbare, băutul apei ar trebui să fie un gest repetat în timpul zilei. Un adult obișnuit, cu o masă corporală normală, ar trebui să bea șase până la opt ceşti de apă în fiecare zi, adică 1,5 până la 2 litri, și cel puțin doi litri dacă el nu consumă prea multe legume.

Din acest motiv, mulți oameni umblă cu o sticlă mică de apă, plată sau minerală, ușor de transportat, pe care o umplu de câte ori doresc după ce conținutul original a fost băut.

Dar acest lucru este complet greşit. .......

Află de ce! Este absolut incredibil ce au descoperit oamenii de știință!

×