Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca a lansat în premieră naţională programul RoboBraille, care permite persoanelor cu deficienţe de vedere să acceseze documente de pe internet, convertite de program într-un format accesibil.
Practic, persoanele cu deficienţe de vedere aveau până în prezent la dispoziţie programele de sinteză vocală pentru comunicarea cu un computer, inclusiv pentru a accesa o pagină de internet, însă nu puteau vizualiza informaţiile găsite.
RoboBraille este un program ce funcţionează online şi care poate converti informaţia pe care o primeşte în documente braille, care apoi pot fi printate, sau în fişiere audio.
'Pentru noi este un lucru extrem de important pentru că până acum foarte multe documente nu erau accesibile persoanelor cu deficienţe de vedere. Datorită acestui program şi colaboratorilor noştri danezi acest lucru este posibil acum. Programul este util în toate activităţile, de la o informaţie care îţi e utilă, să zicem, la bucătărie, cum ar fi o reţetă, până la un proiect de cercetare. Persoana nevăzătoare accesează vocal internetul pentru a cere o informaţie anume, care apoi este trimisă la centrul din Danemarca prin e-mail şi se întoarce apoi în formatul în care doreşti tu să vină', a explicat, la lansarea programului RoboBraille, directoarea Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca, Roxana Ţicher, citată de Agerpres.
Clujul este primul centru din ţară în care a fost lansat acest program, dar el va putea fi folosit gratuit de către toate persoanele cu deficienţe de vedere din România, fie ele adulţi sau copii. Accesul la programul RoboBraille este gratuit şi poate fi descărcat de la adresa www.robobraille.org.
Echipa din Danemarca, unde se află centrul în care se face convertirea informaţiilor în limbaj braille sau audio, s-a ocupat de adaptarea programului la limba română, pentru ca să poată fi folosit în ţara noastră.
Pentru translările în limbaj braille, pe care le va face programul să poată fi citite, este necesară şi o imprimantă specială.
Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere are în prezent 160 de copii. (A.R.)
Citește pe Antena3.ro