Michael C. Luckman ii indeamnă pe muzicienii rock să comunice cu extratereştrii
Sir Paul McCartney, David Bowie şi Michael Jackson intenţionează să comunice cu fiinţe de pe alte planete. Sir Elton John şi membrii trupei Rolling Stones, au fost, de asemenea, contactaţi pentru organizarea unor concerte in vederea stabilirii unor contacte paşnice cu entităţi extraterestre, prin difuzarea muzicii in spaţiu. Luckman, autorul lucrării "Rock extraterestru: Legături cu extratereştri cu ajutorul RockânâRoll-ului", preconizează organizarea unor Concerte - gigant pentru transmiterea semnalelor in spaţiu la Berlin, New York, Londra, precum şi in China, Rusia şi Mexic.
El speră că, după concertele respective, locuitorii altor planete vor trimite "răspunsurile" lor. Iniţiatorul proiectului susţine că scopul manifestărilor este de a "difuza" muzica in spaţiu, in special in Sistemul Solar, inclusiv pe Marte şi pe Lună, incercănd să stabilească legături paşnice cu reprezentanţii unor civilizaţii extraterestre. Fiecare spectacol va avea dimensiunile legendarului festival de la Woodstock. Printre "capetele de afiş" ale manifestării s-ar putea număra componenţii grupului Aerosmith.
"ANTECEDENTE". Potrivit lui Luckman, Mick Jagger a inceput să manifeste un interes sporit pentru fenomene extraterestre după o intămplare stranie din anii â60. In 1968, solistul vocal al legendarei trupe rock Rolling Stones, in timp ce se afla intr-o excursie in Glastonbury, impreună cu prietena sa, căntăreaţa Marianne Faithful, a văzut o navă spaţială, luminoasă, de forma unei ţigări. Jagger, acum, in vărstă de 63 de ani, susţine că a văzut un OZN deasupra mulţimii adunate in timpul celebrului concert Rolling Stones din 1969, de la Altamont, California. El nu este singurul membru al trupei care susţine că a văzut extratereştri. Chitaristul Keith Richards a declarat, şi el, că a văzut⦠căţiva. John Lennon, legendara figură a trupei Beatles, e un alt muzician despre care Luckman susţine că a avut contacte cu entităţi de pe alte planete.
NEWS
OZN, ameninţare reală? Deşi autorităţile americane susţin că OZN-urile nu reprezintă o ameninţare directă la adresa siguranţei naţionale, o serie de acţiuni ale Administraţiei SUA demonstrează contrariul. In anul 1992, guvernul american a editat o lucrare intitulată "Ghid de Acţini Militare pentru Controlul Dezastrelor". Lucrarea descrie, in cele 700 de pagini, toate posibilităţile unor atacuri indreptate impotriva teritoriului american, Capitolul 13 este intitulat foarte sugestiv "Atacuri Inamice şi Posibilitatea Intălnirii OZN-urilor". Subiectul este tratat foarte serios de specialiştii in materie, aceştia sfătuind militarii cum să acţioneze in cazul intălnirii unui Obiect Zburător Neidentificat.
Hipnoza acvatică. Interesul tot mai mare al britanicilor faţă de inotul in piscină şi atracţia pentru fenomenele paranormale au determinat proprietarii de bazine să imbine cele două activităţi prin organizarea unor şedinţe de hipnoză acvatică. Acestea oferă participanţilor posibilitatea de a-şi ameliora activitatea cardiovasculară, pe de o parte, şi de a intra in contact cu rude sau prieteni decedaţi, pe de alta. Deşi majoritatea face parte din răndul femeilor de vărstă mijlocie şi supraponderale, la şedinţe participă şi adolescente, multe dintre ele avănd o greutate normală. Zeta Zimbale, hipnotizator şi antrenor de inot, crede că piscinele acţionează ca un fel de "uşi" interdimensionale, permiţănd un contact mai uşor cu cei decedaţi. (R.P.)