x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Rusia: Teste de „internet suveran” pentru a combate ameninţările externe

Rusia: Teste de „internet suveran” pentru a combate ameninţările externe

20 Dec 2019   •   22:00
Rusia: Teste de „internet suveran” pentru a combate ameninţările externe

Rusia va efectua luni teste privind fiabilitatea infrastructurii sale de internet intern, în cazul în care ţara este deconectată de la web-ul mondial, a anunţat Ministerul Comunicaţiilor, relatează vineri Reuters.

Aceste teste de combatere a ameninţărilor externe vor avea loc în etape pe 23 decembrie şi nu vor afecta utilizatorii de internet obişnuiţi, a declarat joi ministerul.

Rusia a adoptat o lege cunoscută sub numele de „internet suveran” şi având ca scop întărirea controlului statului asupra reţelei, dar despre care activiştii pentru libertatea de exprimare afirmă că va consolida supravegherea de către guvern a spaţiului cibernetic al ţării.

Legea a fost elaborată ca răspuns la ceea ce Rusia numeşte „natura agresivă” a strategiei naţionale de securitate cibernetică a Statelor Unite, care acuză Moscova că a efectuat atacuri de piratare, ca un mijloc de asigurare a funcţionării continue a internetului în Rusia.

Conform legii, toţi operatorii de comunicaţii, mesagerie şi furnizorii de e-mail trebuie să participe la teste, precum şi instituţiile de stat şi serviciile de securitate.

La conferinţa sa de presă anuală cu jurnaliştii joi, preşedintele Vladimir Putin a insistat că un internet gratuit şi un internet suveran nu se contrazic unul cu celălalt.

„Legea vizează doar un singur lucru - prevenirea consecinţelor negative ale deconectării de la reţeaua globală, al cărei management este mai mult în străinătate”, a declarat el.

„Nu ne îndreptăm spre închiderea internetului şi nu intenţionăm să o facem”, a insistat el.

Legislaţia urmăreşte direcţionarea traficului web şi a datelor din Rusia prin puncte controlate de autorităţile statului şi construirea unui Sistem de Nume de Domenii naţional, care ar pune capăt dependenţei ţării de sistemele din străinătate, în timp ce Rusia se teme că acestea ar putea fi închise de un guvern străin.

Testele de luni vor fi de natură exploratorie, cu participanţi care îşi propun să elaboreze toată gama de potenţiale impacturi externe asupra internetului şi infrastructurii comunicaţiilor în Rusia, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al ministrului Comunicaţiilor, Evgheni Novikov.

Potrivit legii internetului suveran, agenţia federală pentru supravegherea comunicaţiilor „Roskomnadzor”  poate gestiona centralizat reţeaua ţării.

Criticii afirmă că legea permite autorităţilor să restricţioneze accesul la resurse şi informaţii la discreţia lor.

În timpul testelor din septembrie, principalii operatori au început instalarea de echipamente pe reţelele lor din oraşul siberian Tiumen, aşa cum cere legea, au declarat surse pentru Reuters.

Potrivit uneia dintre surse, calitatea comunicaţiilor în timpul acestor teste s-a înrăutăţit considerabil.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Putin Internet Rusia