Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Teoriile oamenilor de ştiinţă cu privire la motivul pentru care soarele⦠străluceşte au fost in sfărşit confirmate, graţie unui experiment realizat in adăncul munţilor Italiei.
Suntem aproape de sfărşitul unei veri care ne-a dat mari bătăi de cap cu temperaturile ei record. Soarele a devenit din ce in ce mai agasant, un declanşator de coduri galbene, portocalii sau roşii. Cercetătorii insă au un motiv de bucurie legat tocmai de soare. Fizicienii au făcut primele observaţii in timp real ale neutronilor solari de energie scăzută şi sunt mai aproape de explicarea strălucirii soarelui. Ei au găsit mult-căutata dovadă a teoriei referitoare la felul in care aceste particule fundamentale sunt produse in partea centrală a astrului. Un experiment monumental ingropat in munţii Italiei le-a oferit fizicienilor Universităţii Princeton o viziune clară asupra miezului soarelui, dar şi asupra unei clase misterioase de subparticule care iau naştere acolo.
REACŢII. Experimentul, rezultat al unei colaborări internaţionale, a avut loc in Italia, mai precis in Laboratorul Naţional Gran Sasso, in subteran. Acolo a fost posibilă observarea atentă, in timp real, a neutronilor solari care sunt nişte particule fundamentale create de reacţiile nucleare şi care curg intr-un număr impresionant din inima soarelui. După atăţia ani in care teoriile referitoare la reacţiile nucleare din interiorul soarelui au avut parte numai de observaţii incomplete, aluzive, experimentul acesta oferă date precise care confirmă modul in care a fost inţeleasă strălucirea soarelui. Oamenii de ştiinţă au probat mecanismul de producere a neutronilor prin măsurători exacte ale energei acestora. In stele de dimensiunea soarelui, mare parte din energie este produsă de un lanţ complex de reacţii nucleare in urma căruia hidrogenul este convertit in heliu. Incepănd cu protonii din nucleul hidrogenului, acest lanţ urmează una din căteva căi posibile, toate avănd insă ca deznodămănt producerea nucleului heliului şi in definitiv a luminii soarelui. Două dintre modalităţile de succedare a reacţiilor nucleare necesită prezenţa beriliului. Fizicienii şi-au exprimat demult părerea că aceste căi de reacţie sunt responsabile pentru producerea a aproximativ 10% din neutronii soarelui, dar limitările tehnologice au făcut imposibilă testarea acestei teorii in prezent.
SUCCES. Aceste dificultăţi au fost depăşite cu ajutorul giganticului detector Borexino, situat la mai mult de un kilometru sub suprafaţa pămăntului. Interesul oamenilor de ştiinţă pentru comportamentul neutronilor este justificat de faptul că aceştia rămăn neschimbaţi pe parcursul călătoriei lor din inima soarelui spre pămănt, fiind astfel purtătorii unor indicii importante ale mecanismului care i-a produs. Majoritatea particulelor ies alterate din interiorul soarelui, luăndu-le foarte mult să "evadeze", de aceea nu sunt la fel de relevante pentru cercetători.
OPTIMISM. Folosirea acestui detector foarte sensibil a reuşit să ofere răpunsuri şi la alte intrebări care i-au neliniştit multă vreme pe fizicieni. Morgan Wasko, purtător de cuvănt al experimentului cu neutroni SciBooNE, este de părere că utilizarea acestor particule pentru observarea soarelui este un pas important către inţelegerea felului in care funcţionează universul, pentru că e plin de stele.
Cel mai aproape de soare
Cele două navete Voyager ale NASA au sărbătorit trei decenii de misiuni spaţiale. Misiunea Voyager este o legendă a explorării spaţiale, fiind "pioniera celei mai in adăncime explorări in domeniul soarelui făcută vreodată", potrivit Alan Stern, administrator al Misiunilor Ştiinţifice ale NASA. Deşi au fost concepute iniţial pentru o misiune de patru ani pe Jupiter şi Saturn, navele Voyager şi-au prelungit misiunile, inspectănd şi Uranus, şi Neptun, şi trecănd apoi la explorarea heliosferei. Voyager 1 este in prezent cel mai rapid obiect construit de om la o distanţă de soare de 15,6 miliarde de kilometri. In decembrie 2004, Voyager 1 a trecut dincolo de ultima frontieră a sistemului solar, la aproximativ 14 miliarde de kilometri distanţă de soare, acolo unde văntul solar incetineşte pe măsură ce se prăbuşeşte in gazul ce umple spaţiul dintre stele. Un an mai tărziu, aceeaşi limită era atinsă şi de Voyager 2. Fiecare navă are la bord instrumente prin intermediul cărora sunt studiate vănturile solare, particulele energetice, cămpurile magnetice şi undele radio din zonele neexplorate ale spaţiului. In iulie 2015 este programată o explorare istorică a sistemului indepărtatei Pluto.
