Cercetătorii consideră că noul dispozitiv ar putea rezolva o provocare semnificativă pentru viitorii astronauţi care vor ajunge pe Lună.
Studiul, publicat recent în revista Acta Astronautica, a constatat că pulverizatorul ar putea îndepărta peste 98% din praful lunar simulat într-un mediu vidat, cu daune minime asupra costumelor spaţiale.
Oamenii de ştiinţă spun că noua metodă este mai performantă decât orice altă tehnică investigată anterior pentru îndepărtarea prafului lunar, despre care spun că se lipeşte de tot ceea ce atinge, potrivit Independent.
Citând un exemplu, ei au spus că astronauţii Apollo din anii 1960 şi 1970 au folosit o perie pentru a încerca să îndepărteze praful de pe costumele lor spaţiale, ceea ce nu a funcţionat foarte bine.
De asemenea, cercetătorii spun că praful a intrat în costumele spaţiale şi le-a distrus sigiliile, ceea ce a făcut ca unele dintre costume să nu mai poată fi folosite.
„Praful lunar este încărcat electrostatic, abraziv şi ajunge peste tot, ceea ce îl face o substanţă foarte dificil de tratat", a declarat Ian Wells, primul autor al studiului, într-un comunicat.
„Ajungi să ai un strat fin de praf care acoperă totul", a adăugat Dr. Wells.
În noul studiu, oamenii de ştiinţă au demonstrat că, atunci când azotul lichid foarte rece este pulverizat pe un material acoperit de praf mai cald, particulele de praf se adună şi plutesc pe vaporii de azot.
Ei compară acest efect cu modul în care apa rece se adună şi se deplasează atunci când este turnată pe o tigaie fierbinte.
Cercetătorii au testat noua metodă folosind azot lichid atât în condiţii atmosferice normale, cât şi într-un vid care este mai asemănător cu spaţiul cosmic.
Ei au constatat că pulverizatorul a funcţionat mai bine în atmosfera vidată şi au descoperit, de asemenea, că azotul lichid a fost mult mai blând cu materialele costumelor spaţiale decât alte metode de curăţare.
Oamenii de ştiinţă efectuează în prezent cercetări pentru a înţelege mai bine interacţiunile complexe dintre particulele de praf simulate de pe Lună şi azotul lichid.
(sursa: Mediafax)