Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sonda Phoenix, trimisă de NASA pentru a investiga suprafaţa lui Marte a trimis pentru prima oară pe Terra imaginea unei particule de praf, relatează Science Daily. Particula rotundă, deşi are doar un micrometru lăţime, este cel mai mare obiect din altă lume a cărui imagine am reuşit să o captăm.
Sonda Phoenix, trimisă de NASA pentru a investiga suprafaţa lui Marte a trimis pentru prima oară pe Terra imaginea unei particule de praf, relatează Science Daily. Particula rotundă, deşi are doar un micrometru lăţime, este cel mai mare obiect din altă lume a cărui imagine am reuşit să o captăm. Aceasta este o bucăţică minusculă din solul specific lui Marte, care dă planetei culoarea roşie şi cerului marţian culoarea roz." Aceasta este imaginea unei particule de ţărînă de pe Marte, a cărei mărime demonstrează că predicţiile legate de culoarea apusului pe Planeta Roşie sînt adevărate", a declarat Urs Staufer, de la Universitatea din Neuchatel, Elveţia. Crearea unui dispozitiv care poate fi operat într-o regiune polară a unei planete situată la 350 milioane de kilometri de Terra a durat aproximativ 12 ani. Microscopul cu forţă atomică schiţează forma particulelor în trei dimensiuni prin scanarea lor cu un vîrf ascuţit plasat la capătul unui arc. "Captarea acestei imagini a necesitat microscopul cu cea mai înaltă rezoluţie operat în afara Pămîntului şi un substrat creat special pentru susţinerea prafului marţian", a declarat Tom Pike, membru al Colegiului Imperial din Londra şi al echipei de cercetare Phoenix. În timpul scanării, particulele invizibile sînt ţinute în niste adîncituri de pe microdiscuri din silicon. Acest tip de microscop poate detalia forma unor particule cu o mărime minimă de 100 de nanometri. "După acest prim succes, vrem să creăm o galerie de portrete ale prafului de pe Marte", a mai declarat Pike. Specialiştii spun că acest praf ultrafin este agentul care leagă gazele din atmosferă de procesele care se petrec în solul marţian, de aceea este atît de important să înţelegem mediul de pe Marte.
Particula din imagine face parte din mostra extrasă de braţul robotic din canalul "Albă ca Zăpada” la începutul lui iulie. După extragere, bucata de sol a fost introdusă în staţia microscopică de pe Phoenix, care include microscopul optic şi miscroscopul cu forţă atomică. Întreaga misiune Phoenix este condusă de Peter Smith de la Universitatea din Arizona, iar observaţiile se desfăşoară la laboratorul NASA din Pasadena, California.
CALEA LACTEE, MAI BOGATĂ
Într-o trecere în revistă a unui număr de un 250.000 de stele din Calea Lactee, astronomii au descoperit 11 noi "torente", care ar putea oferi indicii cu privire la procesul violent prin care galaxia înglobează stele din galaxiile pitice din apropiere, scrie New Scientist. Stelele din torente se mişcă aproximativ cu aceeaşi viteză, ceea ce sugerează că toate provin din acelaşi loc. Este prea devreme însă să ştim cu siguranţă că toate grupurile de stele care se mişcă uniform sînt torente distincte. Este posibil ca unele dintre ele să fie acelaşi torent, desfăcut şi trimis în părţi diferite ale cerului. Descoperirea s-a produs în timpul spndajului SEGUE, care ajută la completarea modelelor de formare a galaxiilor.
COMETA FĂRĂ COADĂ
O nou-descoperită planetă, de dimensiuni reduse şi cu o orbită alungită în jurul Soarelui, ar putea ajuta la explicarea originii cometelor, informează Reters, preluată de Yahoo News. Obiectul, denumit 2006 SQ372 se află la 2 miliarde de mile depărtare de Terra (mai aproape decît Neptun). Lungimea elipsei sale este de patru ori mai mare decît lăţimea, iar planeta în sine are un diametru de aproape 100 de kilometri. "Este practic o cometă, dar nu se apropie niciodată destul de mult de Soare încît să capete o coadă lungă şi luminoasă de gaz evaporat şi praf", a declarat astronomul Andrew Becker de la Universitatea din Washington.
SPERANŢA DE PE ENCELADUS
Naveta Cassini de la NASA a reuşit să localizeze cu exactitate geiserele de pe luna lui Saturn Enceladus, care aruncă în spaţiu particule degheaţă şi vapori de apă. Imaginile captate arată că fracturile în scoarţă au aproximativ 300 de metri adîncime şi pereţi interiori în formă de V. Cercetătorii studiază acum care este natura acestui proces, cu ce intensitate se produce el şi ce efecte are asupra solului din jur. Alături de celelalte informaţii adunate de Cassini, răspunsurile la aceste întrebări ne-ar putea dezvălui dacă există sau nu rezervoare de apă sub scoarţa lui Enceladus.
