În acest an, în cadrul expoziţiei INVENTIKA de la Bucureşti au fost prezenţi 200 de inventatori atât din România, cât şi din alte opt ţări. La această ediţie au fost acceptate atât invenţii care deja se comercializează, cât şi brevete ale propunerilor inovative.
În acest an, în cadrul expoziţiei INVENTIKA de la Bucureşti au fost prezenţi 200 de inventatori atât din România, cât şi din alte opt ţări. La această ediţie au fost acceptate atât invenţii care deja se comercializează, cât şi brevete ale propunerilor inovative.
Atracţia celei de-a douăsprezecea ediţii a Salonului Internaţional de Invenţii, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologii Noi “INVENTIKA 2008” a fost, cu siguranţă, standul la care vizitatorii puteau să observe îndeaproape inovaţiile celui mai cunoscut inventator în viaţă, Justin Capră. Pe lângă invenţii, de acum binecunoscute, precum aparatul de zbor individual, Justin Capră, Marian Velcea şi Alex Munteanu Coacă au prezentat publicului cele mai noi prototipuri ale unor aparate ecologice de transport – Oblio 2P şi Oblio 3C. Oblio 2P este un triciclu pliabil motorizat, care se reîncarcă la priză şi cu ajutorul căruia utilizatorul poate parcurge 60 de kilometri cu o viteză maximă de 30 de kilometri pe oră. Asemănător cu Oblio 2P, 3C este destinat transportului economic, fiind, în plus, dotat cu un sistem care îi permite să se încline natural la viraje. Spre încântarea vizitatorilor, aceste două maşinării au fost plimbate pe “aleile” dintre standuri pentru a fi evidenţiat procedeul de funcţionare.
LACUL ECOLOGIC. Termenul “ecologic” a fost unul dintre cele trei noţiuni care “au plutit” deasupra majorităţii invenţiilor prezente în expoziţia din acest an, lui alăturându-i-se “sănătate” şi, foarte important, “economic”. O invenţie care întruneşte toate aceste criterii aparţine inginerului Ionel Popa, director de departament în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică, constând într-un produs inovator destinat utilizării industriale, brevetul său fiind deja premiat în cadrul Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva. Popa propune un nou tip de lac electroizolant utilizat la impregnarea motoarelor electrice (în schema de izolaţie a unui motor electric, acest procedeu este utilizat pentru o mai bună funcţionare şi o rezistenţă sporită a acestor mecanisme, n.r.), soluţia sa având componente exclusiv naturale menite să protejeze sănătatea persoanelor care îl manevrează, să nu polueze mediul şi, nu în ultimul rând, să implice costuri reduse faţă de cele necesare producerii actualelor lacuri electroizolante. Actualele lacuri utilizate au o bază care constă într-o răşină şi un solvent, în general foarte toxic, precum toluenul. Inovaţia acestei invenţii constă în obţinerea unui solvent non-toxic dintr-un amestec pe bază de apă şi alcool. Astfel este obţinut un lac ecologic care are avantajul de a proteja atât mediul înconjurător, cât şi sănătatea persoanelor care lucrează în domeniul industrial cu acest amestec chimic. Nu este greu de dedus că, în momentul eliminării necesităţii de a crea personalului un mediu propice de lucru cu protecţie împotriva toxicităţii, societăţile industriale obţin o economisire majoră a costurilor. În plus, după cum spune şi inventatorul, substanţele necesare solventului acestui lac ecologic au un preţ mult mai redus decât cel necesar pentru obţinerea lacurilor convenţionale.
RESURSE ECONOMISITE. Printre cele două sute de invenţii care au fost prezente în cadrul târgului expoziţional s-a numărat şi instalaţia de sporire a energiei obţinute prin arderea combustibilului din gaz natural, un mecanism menit să fie implementat atât în cazul centralelor mari de producere a energiei, cât şi pentru utilizatorii mai “mărunţi”, aşa cum ar fi cei ai unei centrale a unui bloc de locuinţe. Astfel, consumatorii de gaze naturale pot beneficia de această invenţie care constă într-un procedeu extrem de avansat de extragere a energiei, în volum mai mare din arderea aceleiaşi cantităţi de combustibil utilizat în mod obişnuit deoarece arderea unei cantităţi mai mici de gaz poate duce la obţinerea unei puteri calorice mai mari.
Inventatorii Liviu Luca şi Aurel Enache adresează această inovaţie în special consumatorilor mari, deoarece aceştia dictează preţul de producţie pe piaţă şi, o dată implementată, invenţia poate să influenţeze, în primul rând, costurile de consum ale combustibilului, vizând în primul rând caracterul “economic” al târgului de anul acesta. În plus, vorbim aici şi de un procedeu ecologic, arderea unei cantităţi reduse de gaz generând mai puţine noxe. Astfel, se poate spune că există acum cel puţin un procedeu ştiinţific care, în urma aplicării, poate oferi rezultate economice benefice vizibile şi în cazul bugetului consumatorului de rând. “În cazul aplicării acestui proces la centralele de bloc, de exemplu, instalaţia ar duce la scăderea costului de întreţinere pentru locatari”, ne-a declarat, convins de succesul invenţiei, Liviu Luca. Invenţia asigură reducerea consumului de resurse naturale cu un procent de cel puţin 12%, sumă care reprezintă un avantaj financiar semnificativ pentru potenţialii utilizatori, implicând astfel posibilitatea utilizării acesui buget economisit pentru alte investiţii.
INOVAŢIE MEDICALĂ. Invenţiile din acest an pot fi împărţite în cele mai variate domenii, de la uzul casnic la nivel individual până la sfera industrială sau medicină.
Medicul Victor Cauni, medic primar urolog şi inventator, deţinător a şapte medalii de aur obţinute la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, a expus în cadrul acestei ediţii două brevete menite atât să reducă din costurile utilizate într-o serie de procedee medicale de investigaţie cuprinse în această ramură a medicinei, cât şi să protejeze sănătatea pacienţilor prin evitarea unei expuneri prelungite la radiaţii.
Prima invenţie este o teacă de nefrostomie (procedeu de drenare a rinichiului prin intermediul unei sonde care traversează ţesutul renal, n.r.). “Aceste teci există, principiul nu îmi aparţine, dar sunt de unică folosinţă şi de aceea utilizarea lor este un procedeu costisitor”, ne-a mărturisti Cauni. Inovaţia aceastei teci este tocmai confecţionarea ei astfel încât să poată fi sterilizată şi reutilizată de zeci, chiar de sute de ori, astfel reducându-se în mod consistent preţul necesitat efectuării acestui procedeu de investigaţie medicală. Cel de-al doilea brevet constă într-un dispozitiv de ghidare ecografică utilizat în procedurile percutanate renale (investigaţii locale ale rinichiului, n.r.) menit să elimine partea de expunere îndelungată la radiaţii atât a pacientului cât şi a medicului. Această invenţie poate înlocui tehnica actuală de investigaţie, denumită “free-hand”, în care operatorul ţine cu o mână transductorul, iar cu cealaltă instrumentarul. “Acest dispozitiv unifică partea prin care intră instrumentele cu transductorul ecografic şi astfel curba de învăţare este mult mai scurtă şi neurologii pot avea un acces mult mai larg la această tehnică”, explică inventatorul român. Altfel spus, principalele avantaje ale acestei metode constau în reducerea timpului de investigaţie şi scăderea riscului apariţiei reacţiilor negative în urma expunerii la radiaţii.
UZ CASNIC. Dintre pavilioanele inventatorilor străini se putea remarca cel al croaţilor, unde erau expuse o serie de invenţii destinate uzului individual. Pentru o utilizare comodă şi eficientă a jaluzelelor şi pentru ca acestea să nu necesite timp pentru ştergerea prafului, croaţii, în colaborare cu românii, au creat fereastra cu jaluzele incorporate. Acestea pot fi manevrate cu ajutorul unui magnet, montat pe suprafaţa geamului, care permite atât ridicarea sau coborârea jaluzelelor, cât şi poziţionarea acestora pe alte direcţii, de exemplu în diagonală, în funcţie de necesitatea protejării împotriva razelor de soare. O altă inovaţie prezentată la târg a fost hornul din inox care poate fi aplicat instalaţiilor de încălzire cu gaz din apartamente. Noutatea adusă de inventatori constă în materialul din care este construit hornul, generând o masă mult mai mică decât cea a hornurilor tradiţionale, precum şi faptul că poate fi uşor reparat în cazul accidentelor deoarece are componente detaşabile. În plus, este dotat cu un sistem complex de tuburi care permit circularea eficientă a aerului.
Citește pe Antena3.ro