Telescopul în istorie

Asemenea tuturor invenţiilor importante ale omenirii, telescopul este unul dintre obiectele ale căror începuturi sînt înconjurate de controverse. Nu se ştie cu siguranţă cine l-a creat, dar se ştie cine şi ce îmbunătăţiri i-a adus.

Asemenea tuturor invenţiilor importante ale omenirii, telescopul este unul dintre obiectele ale căror începuturi sînt înconjurate de controverse. Nu se ştie cu siguranţă cine l-a creat, dar se ştie cine şi ce îmbunătăţiri i-a adus.

 
Deşi s-ar putea spune că istoria telescopului începe o dată cu descoperirea sticlei, acest lucru nu este în totalitate adevărat, chiar dacă arheologii au descoperit pînă acum lentile datînd de acum aproximativ 4.000 de ani, pe teritoriul Cretei şi al Asiei Mici.

Aceste lentile nu erau însă destul de clare, astfel ca este greu de crezut că ar fi putut fi utilizate pentru a privi îndeaproape obiectele. Filosoful roman Seneca menţiona, la începutul primului mileniu, posibilitatea utilizării unui bol umplut cu apă pentru a mări imaginile, acest fenomen stînd oarecum la baza teoriei pe care a fost construit, 1.500 de ani mai tîrziu, primul telescop.

 
ÎNCEPUTUL. Astfel, una dintre cele mai fructoase perioade a invenţiilor, Renaşterea, a găzduit şi apariţia primului astfel de obiect "miraculos". Istoria atribuie invenţia telescopului, în anul 1608, olandezului Hans Lippershey, manufacturier de ochelari din oraşul Middleburg, care, deşi nu se ştie dacă a fost cu adevărat prima persoană care a construit un asfel de obiect, este cu siguranţă cel care l-a făcut cunoscut lumii. Cea mai des istorisită poveste este aceea că a manufacturierul a privit, absolut întîmplător, prin două lentile suprapuse observînd că imaginea bisericii din oraş era cu mult mai aproape decît în realitate, observînd în detaliu chiar şi girueta (instrument meteorologic pentru determinarea direcţiei şi intensităţii vîntului n.r.) montată pe turla bisericii. Astfel, primul telescop a fost gîndit ca un artificiu pentru a atrage clienţii în magazinul în care se vindeau ochelari, Lippershey construindu-l dintr-un tub în care a montat două lentile de dimensiuni diferite. Ulterior, inventatorul a încercat să vîndă cilindrul (cunoscut astăzi drept telescop cu refracţie) armatei olandeze dar a fost refuzat pe motivul disputei cu alte persoane privind originalitatea obiectului. Răspîndirea veştii apariţiei telescopului a fost catalizatorul care l-a determinat pe Galileo Galilei să încerce să construiască independent un obiect cu aceleaşi proprietăţi care, în mod neaşteptat, a fost privit foarte sceptic de lumea cultă deoarece nimeni nu credea că imaginile observate cu ajutorul lui ar fi reale, şi nu iluzii optice.

În 1610, Galilei a publicat primele sale observaţii ale cerului, revoluţionînd lumea ştiinţifică a acelor vremuri cu afirmaţiile care susţineau că Luna nu este netedă şi că în jurul planetei Jupiter orbitează patru Luni. Datorită aceluiaşi obiect, Galilei a lansat provocatoarea teorie care susţinea că nu Universul se învîrte în jurul Pămîntului, ci Terra în jurul Soarelui, împreună cu celelalte planete ale Sistemului Solar. Telescopul şi-a primit numele în cadrul unei petreceri la care astronomul italian a prezentat invitaţilor "minunăţia" care aducea detaliile cerului sub privirile uimite ale oamenilor. Însă acest telescop cu refracţie întîmpina o serie de probleme rămase nerezolvate timp de mai multe zeci de ani, aşa cum erau aberaţiile cromatice (variaţii optice care se manifestă prin formarea unui spectru de imagini colorate în locul unei singure imagini n.r.). Johannes Kepler a adus îmbunătăţiri considerabile acestui tip de telescop, înlocuind combinaţia lentilă concavă – lentilă convexă cu montarea a două lentile convexe şi obţinînd astfel mărirea cîmpului vizual pentru cel care privea prin telescop.

În timp ce Galilei descoperea cerul cu ajutorul telescopul cu refracţie, în 1616, astronomul Niccolo Zucchi asambla primul telescop cu reflexie, care funcţiona pe baza luminii reflectate de oglinzi. Acest telescop a fost îmbunătăţit ulterior, după aproximativ 60 de ani, de către fiziciaznul Isaac Newton, care a montat în tub o oglindă pe diagonală, direcţionînd astfel lumina reflectată de celelalte oglinzi spre ocular (lentilă a unei lunete, a unui microscop etc. care este aşezată în partea unde se găseşte ochiul observatorului n.r.) pentru a forma imaginea.

 
Primul telescop optic trimis în Spaţiu – Hubble (aparţinînd oamenilor de ştiinţă de la Agenţia Spaţială Americană) – a primit numele după astronomul american Edwin P. Hubble, ale cărui cercetări au pus bazele teoriei apariţiei Universului, Big Bang. Construcţia telescopului a fost terminată în anul 1985, după opt ani în care s-a lucrat la construcţia sa, forma finală avînd dimensiunile unui autobuz. Deşi lansarea era planificată imediat după construcţie, telescopul a rămas la sol timp de cinci ani după explozia navetei spaţiale Challenger în 1986, ajungînd în spaţiu abia în 1990.

 
Primele telescoape nu reuşeau decît să dezvăluie detalii sau să apropie lucrurile vizibile cu ochiul liber. Pe parcursul evoluţiei acestui obiect, astronomii au înţeles că utilizînd "magia" telescopului pot să descopere obiecte care nu pot fi dezvăluite privirii obişnuite a ochiului

Prima rachetă care a dus un telescop a fost lansată în anul 1949, avînd la bord un instrument destinat studierii razelor ultra-violete (UV). Detectorul de raze UV a fost montat în vîrful rachetei germane V-2, care a fost lansată pentru a testa sistemul de propulsie, telesopul aflîndu-se în locul în care era montată iniţial o bombă

 
Telescoapele spaţiale au apărut în urma necesităţii oamenilor de a explora spaţiul. Studierea sa doar de pe suprafaţa terestră era împiedicată de atmosfera terestră care provoacă distorsionări ale cîmpului radiaţiilor electromagnetice. Aceste telescoape vin în ajutorul cercetătorilor care studiază astronomie cu ajutorul razelor X sau al radiaţiei Gamma