Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Acestea sunt timpuri extraordinare. Iar noi avem în faţă o provocare extraordinară. Puterea noastră, la fel ca şi convingerea noastră au dat acestei naţiuni rolul de lider în cauza libertăţii. Nici un alt rol din istorie nu poate fi mai dificil sau mai important (...)"
"Cred că această naţiune ar trebui să se angajeze la atingerea scopului - până la finele acestui deceniu - ca un om să ajungă pe Lună şi să revină pe Pământ în siguranţă. Nici un alt proiect spaţial din această perioadă nu va impresiona omenirea sau nu va fi mai important pentru explorarea de lungă durată a spaţiului. Şi nici un proiect nu va fi atât de dificil sau de costisitor."
Declaraţia îi aparţine lui John F. Kennedy. La 25 mai 1961, preşedintele Statelor Unite a anunţat, în faţa Congresului american, că visul de a ajunge pe Lună va deveni realitate... „până la sfârşitul acestui deceniu".
Contextul mondial arăta cât de necesară era o schimbare pentru administraţia de la Washington. Uniunea Sovietică ajunsese deja în spaţiu. În 1957 a lansat primul satelit artificial, având mărimea unei mingi de plajă. La patru ani după surpriza Sputnik I, din 1957, cosmonautul Iuri Gagarin a devenit primul om care a ajuns în spaţiu.
Era 12 aprilie 1961. În interiorul administraţiei SUA crescuseră presiunile din partea politicienilor - la 5 mai, americanii au lansat o navetă cu om la bord, care ar fi trebuit să ajungă pe orbita terestră. Dar astronautul Alan Shepard nu a trecut de orbita inferioară. Era stânjenitor după succesul răsunător înregistrat de ruşi.
La fel de stânjenitor a fost şi momentul în care, în încercarea disperată a Washingtonului de „a-l detrona" pe Fidel Castro, la mijlocul lui aprilie 1961, circa 1.400 de exilaţi cubanezi antrenaţi şi finanţaţi de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) au dat rateu în tentativa lor de a invada Golful Porcilor. După 72 de ore de schimburi de focuri, anticastriştii au predat armele. A fost cel mai mare fiasco din istoria CIA. Era în plin război rece.
Kennedy avea nevoie de o salvare. Ruşinea Statelor Unite trebuia spălată. Şi asta urgent. Iar cursa spaţială a devenit primul „refugiu" - Kennedy şi oamenii lui, inclusiv directoul NASA de la acea vreme, James Webb, au ajuns la concluzia că trimiterea unui om pe Lună va poziţiona Statele Unite înaintea URSS. Deşi era greu de crezut că americanii anilor '60 ar fi fost suficient de pregătiţi încât să aloce bani şi forţă de muncă pentru ceea ce avea să fie denumit programul spaţial Apollo, proiectul a fost pus în practică şi naveta s-a ridicat de la sol, cu direcţia Lună, la 16 iulie 1969.
Succesul lui Armstrong poate că nu ar fi fost posibil fără experienţele anterioare ale NASA: în 1967, trei astronauţi şi-au pierdut viaţa într-un accident la sol; în 1968, a avut loc prima misiune importantă, Apollo 8, primul zbor spaţial în jurul Lunii cu echipaj uman la bord. În iunie 1969, a urmat misiunea Apollo 10, al doilea zbor de recunoaştere având trei astronauţi la bord.
La 16 iulie, echipajul format din Neil Armstrong (comandant), Edwin Buzz Aldrin (pilotul modulului lunar Eagle) şi Michael Collins (pilotul modulului de serviciu) şi-a început misiunea. Apollo 11. Cei trei astronauţi s-au instalat în faţa modulului de comandă Columbia al navetei ataşată rachetei lansatoare Saturn V şi au pornit la drum.
Racheta de 111 metri lungime a fost lansată de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida. După patru zile, la ora 20:18 GMT, Aldrin a confirmat că modulul lunar Eagle se desprinsese de Columbia şi ajunsese pe Lună. Într-o zonă denumită Marea Liniştii. Colegul Michael Collins rămăsese pe Colmbia, zburând pe orbita Lunii.
„Houston, aici Baza Liniştii. «Vulturul» a coborât", a anunţat comandantul. La 20 iulie, ora 02:50 GMT, Neil Armstrong a ieşit din modul pe o scară care s-a dovedit prea scurtă. A trebuit să sară pentru a ajunge pe solul lunar, pe care l-a atins la ora 02:56 GMT.
„Este un pas mic pentru om, dar un salt gigant pentru omenire", a spus comandantul. După aproximativ 20 de minute, a coborât şi Aldrin. În două ore, 36 de minute şi 21 de secunde, astronauţii au strâns circa 22 de kilograme de roci pe care le-au adus pe Pământ. Dar nu au uitat să lase acolo, drept amintire, un drapel american şi o placă de oţel cu un mesaj de pace, semnat de preşedintele Richard Nixon. Şeful statului a avut grijă ca, după confirmarea aselenizării, să intre în direct, de la Casa Albă, cu astronauţii.
La 24 iulie, după opt zile de misiune (195 de ore, 18 minute şi 35 de secunde), echipajul s-a întors pe Terra. Au trecut 40 de ani de când astronautul Neil Armstrong a îndeplinit visul oricărui om al Planetei. Primul pas pe Lună a permis SUA să se impună în faţa URSS în cursa spaţială. America anilor '60 înţelesese destul de bine ambiţiile politice ale Washingtonului.
Scepticii nu au tăcut însă niciodată. Ei continuă şi astăzi să pună sub semnul întrebării prima expediţie selenară condusă de Neil Armstrong. Multe voci încă afirmă că „pasul uriaş pentru omenire" a fost realizat... într-un studio cinematografic din statul Arizona, o regiune dominată de peisaje deşertice. „Spectacolul" ar fi fost regizat de NASA şi ar fi avut ca scop deturnarea atenţiei americanilor de la... războiul din Vietnam. Sau poate pentru a le arăta că ruşii au pierdut competiţia pentru cucerirea Lunii.
Criticii „momentului selenar" de la 20 iulie 1969 spun că NASA a regizat misiunea Apollo 11 din raţiuni financiare evidente. Criticii au oferit o serie de argumente - că astronauţii nu ar fi putut supravieţui radiaţiilor cosmice la care ar fi fost expuşi în călătoria lor, că imaginile transmise de pe Lună nu redau stelele de pe cer, că drapelul american înfipt în solul selenar pare să plutească, deşi pe Lună nu există atmosferă etc.
Scepticii şi criticii aşteaptă cu nerăbdare momentul în care americanii vor călca din nou pe Lună. În 2004, SUA au lansat programul Constellation, care vizează revenirea americanilor pe Lună până în 2020, într-o misiune pregătitoare pentru cucerirea planetei Marte. Programul este în prezent reexaminat de preşedintele Barack Obama.
