În condiţii de imponderabilitate chiar şi tradiţionala îndeletnicire a grădinăritul devine o adevărată aventură, asta nu i-a împiedicat pe cercetătorii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale să demareze un proiect dedicat studiului creşterii plantelor.
Pe orbită sus sau jos devin doar nişte cuvinte care stau liniştite în dicţionar, iar creşterea plantelor se produce haotic, semănând cu forme de exprimare ale unui artist ce poate fi considerat cel puţin ciudat. Rădăcinile ar cauta cu disperare solul de care să se agaţe, care ar pluti odată cu apa cu care ar trebui udate, iar lăstarii cu dorinţă de soare, ar găsi doar o lampă cu raze ultraviolete.
"Veggie" este soluţia pe care au propus-o oamenii de ştiinţă pentru toate problemele enumerate mai sus. Ea a sosit la bordul Staţiei Spaţiale pe 18 aprilie şi reprezintă un modul de creştere a plantelor, gândit să facă să rodească grădină în condiţii de imponderabilitate.
Deşi experimentele creşterii plantelor au început în urmă cu mai multe decenii, la bordul staţiei spaţiale ruseşti Mir şi la cel al navetelor americane, astronauţii n-au fost niciodată mai optimişti că vor apuca să mănânce din legumele crescute chiar în "bătătură", dar doar după ce recolta va fi temeinic analizată în laboratoare!