Walter Hess

Premiul Nobel pentru Medicină 1949

În martie 1881 se năştea în Elveţia Walter Rudolf Hess, cel care avea să devină unul dintre cei mai mari fiziologi elveţieni. Faptul că tatăl său era profesor de fizică i-a oferit ocazia să folosească aparate de cercetare de la o vîrstă fragedă. A urmat cursurile gimnaziului din localitate, iar mai apoi s-a axat pe domeniul medical şi a studiat la Lausanne, Berna, Berlin, Kiel şi Zürich. Deşi a fost dintotdeauna pasionat de fiziologie, primul său post a fost de asistent în chirurgie, apoi a fost asistent în oftalmologie.

 
SCHIMBARE. În 1912 a luat o decizie care avea să-i schimbe viaţa ştiinţifică. A părăsit domeniul oftalmologiei, care se dovedise unul foarte avantajos din punct de vedere material, şi s-a dedicat cercetărilor în fiziologie. A studiat la Bonn, iar după numirea sa în funcţia de director al Institutului de Fiziologie din Zürich şi după încheierea primului război mondial, Hess a vizitat numeroase institute britanice pentru a colabora cu mari nume din fiziologia acelor vremuri, cum ar fi Sir Charles Scott Sherrington, laureat al Premiului Nobel în 1932 pentru descoperirile sale privind funcţiile neuronului, Sir Frederick Gowland Hopkins, laureat al Premiului Nobel în 1929, şi Sir Henry Hallett Dale, laureat al Premiului Nobel din 1936.

 
LEGåTURA. Descoperirile lui Hess s-au axat mai mult pe organizarea creierului şi au reuşit să creeze o punte, inexistentă pînă atunci, între psihiatrie şi psihologie. În lucrările sale erau prezentate fundamentele fiziologice ale fenomenelor psihosomatice şi explicaţii privind modul de acţionare al aşa-numitelor medicamente psihotropice.

CV

Data naşterii:
17 martie 1881

Locul naşterii:
Frauenfeld, Elveţia

Carieră:
1906 – a obţinut doctoratul în Medicină la Universitatea din Zürich;
1912 – se concentrează pe cercetarea în fiziologie;
1917-1951 – a fost profesor şi director la Institutul de Fiziologie al Universităţii din Zürich;
1949 – a fost laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină;
12 august 1973 – moare la Locarno, Elveţia.

Laborator

Experimentele lui Walter Hess s-au desfăşurat pe pisici şi cîini vii, la care a descoperit ce părţi ale creierului controlează anumite funcţii şi organe interne. Aplicînd presiune asupra unei mici porţiuni de creier, cu ajutorul unor ace introduse prin craniu, Hess a descoperit că poate obţine un răspuns de la corpul animalului, poate să-i controleze respiraţia şi chiar şi bătăile inimii. În 1949, primea Premiul Nobel pentru “descoperirea organizării funcţionale a intercreierului ca un coordonator al activităţilor organelor interne”.

Diencefalul

Interesele ştiinţifice ale profesorului Hess s-au îndreptat în primul rînd înspre hemodinamică şi, în corelaţie cu aceasta, spre regularizarea respiraţiei. Lucrările experimentale asupra cordonării centrale a organelor vegetative au fost extinse şi s-a creat o reprezentare complexă a sistemului nervos vegetativ din diencefal, pentru care i s-a acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1949. În timul investigaţiilor experimentale asupra diencefalului, pe lîngă dovezile reprezentării regulatorii, care controlează şi coordonează activitatea organelor interne, au fost observate destul de des efecte somato-motorii. Hess reuşise să vadă în experimentele sale că, ocazional, modul de simulare a comportamentului era prezent în diencefalul animalelor experimentale, ceea ce sugera o manifestare a puterilor psihologice. Aceste descoperiri au dus la apariţia lucrării “Aspectele biologice ale psihologiei”, scrisă în 1962. Cîţiva ani mai devreme, în 1956, descoperirile fundamentale despre stimularea şi extirparea în anumite zone ale diencefalului au ajutat la alcătuirea unui atlas.