De multi ani, Romania are strategii de informatizare, de digitalizare, 'toaca' milioane de euro si, fatalitate, este codasa Europei cand vine voba despre contactul cu e-realitatea, la nivel local sau regional.
Prezenta ieri la Bucuresti in contextul Agendei Digitale UE, Neelie Kroes (foto), comisar european, a aratat cu degetul catre neputintele autoritatilor, constatand inapoierea in care se afla tara noastra. 'Faptul ca 54% din populatia Romaniei nu a utilizat niciodata internetul este inacceptabil. La nivel european, media populatiei care nu foloseste internetul este de 26% (...). Internetul este important, nu doar din punct de vedere economic, ci si social.' Conform statisticilor UE, in 2009, procentul populatiei din Romania care nu folosise internetul era de 63%.
La prezidiu alaturi de Kroes, vicepresedintele Comisiei Europene responsabil pentru Agenda Digitala, ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, era 'condamnat' la un calendar de informatizare si digitalizare care aducea aminte de 'cincinalele' unei epoci apuse.
'Avem prevazuta cresterea ratei de acces la internet la peste 92% pana in 2015 si vom acoperi cel putin 90% din cele 3.648 de «zone albe» (zone in care populatia nu are acces la internet – n.r.). Agenda Digitala a inceput sa prinda contur', a precizat ministrul Vreme. Optimismul ministrului Vreme se bazeaza pe proiectul 'Strategia Nationala de broadband': finantarea retelei de acces in banda larga la internet in zonele neacoperite de operatori, fonduri de 82 de milioane de euro.
'Forma finala a proiectului a fost agreata de reprezentantii Comisiei Europene. Contractul, unul major pentru Romania, va fi semnat in noiembrie si va fi implementat in termen de 24 de luni. Ministerul va fi proprietarul retelei, dar nu va fi si operatorul acesteia. Reteaua va fi concesionata operatorilor, in functie de prevederile legislatiei', a declarat recent Vreme.
In luna martie a acestui an, Gallup a prezentat datele unei cercetari de piata, pe segmentul comunicatiilor electronice, la cererea Autoritatii de Reglementare in Comunicatii. Din sondaj a reiesit ca in 48% din totalul gospodariilor romanesti nu exista calculator, iar 56% din gospodarii nu dispun de acces la internet.
Tot ieri, Neelie Kroes a fost primita de presedintele Basescu, acesta spunandu-i ca Romania a luat cu un an inaintea altor tari europene masurile necesare pentru combaterea crizei economice. 'Ne-am uitat la ce s-a intamplat in alte tari europene si am inceput sa ne felicitam ca am luat aceleasi masuri cu un an mai inainte. Desigur, nimeni nu recunoaste, dar va veni si vremea asta. Este clar ca perioada in care cresterea putea fi generata strict prin consum a trecut. Povestea cu cresterea consumului pentru a genera cresterea PIB este istorie', a adaugat Basescu.