x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Acţiunile statului la Romtelecom merg pe bursă. Şeful Cosmote preia şi conducerea Romtelecom

Acţiunile statului la Romtelecom merg pe bursă. Şeful Cosmote preia şi conducerea Romtelecom

de Alexandru Radescu    |    01 Iul 2011   •   16:26
Acţiunile statului la Romtelecom merg pe bursă. Şeful Cosmote preia şi conducerea Romtelecom

Discutii fructuoase la intalnirea de azi dintre oficialii Ministerului Comunicatiilor si reprezentanti ai grupului telecom OTE. Cele doua parti au hotarat un calendar comun pentru listarea pe bursa a actiunilor statului roman la Romtelecom, care se va realiza in 12 luni. De asemenea, ambii actionari au agreat ca Stefanos Theocharopoulos (foto), CEO Cosmote Romania sa preia si sefia Romtelecom.

'Am reusit sa marim controlul Statului Roman asupra contractelor cu valori de peste 500.000 euro care se deruleaza in Romtelecom si sa se solicite aprobarea Consiliului de Administratie pentru contractele mai mari de 4000.000 euro. Pe viitor, recrutarea directorilor executivi va fi realizata folosind firme specializate de recrutare', a anuntat azi MCSI intr-un comunicat de presa.

Romtelecom are ca actionari OTE, cu 54,01% si Ministerul Comunicatiilor, 45,99%.

“Vom scoate pe bursa fie o parte, fie intreg pachetul de actiuni pe care statul roman il detine la Romtelecom sau din viitoarea entitate care va rezulta din fuziunea cu operatorul Cosmote Romania, daca acest proces va avea loc. OTE nu intentioneaza sa vanda nicio actiune in acest proces, cel putin la acest moment", a declarat azi ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, citat de Mediafax.

Potrivit lui Vreme, la viitoarea sedinta a Consiliului de Administratie al Romtelecom se va stabili componenta echipei comune, cu un numar egal de reprezentanti din partea fiecarui actionar, care va avea ca obiectiv punerea in practica a etapelor procesului de listare a titlurilor Romtelecom pana in iulie 2012.

"Consultantul va fi o banca de investitii internationala, agreata de ambii actionari, care va realiza si o evaluare a Romtelecom si Cosmote Romania, alaturi de o casa de avocatura. Consultantul si casa de avocatura vor fi numiti pana la 1 septembrie", a mai spus ministrul.

Romtelecom a anuntat zilele trecute incetarea mandatului pentru Yorgos Ioannidis, cel care a ocupat functia de CEO din 2007.

OTE a devenit actionar la Romtelecom in 1998, cand a preluat 35% din capitalul social al companiei si a primit dreptul de uzufruct pentru inca 16% din actiuni in schimbul a 675 milioane de dolari.

Cosmote Romania este controlat de Romtelecom – 30% din actiuni si Cosmote Group – 70% din titluri. Anterior, Romtelecom detinea integral fostul Cosmorom. In mai 2005, Romtelecom a incheiat un acord privind transferul unui pachet de 70% din actiunile Cosmorom catre Cosmote Group, divizia de telefonie mobila a grupului elen OTE, valoarea tranzactiei ridicandu-se la 120 milioane de euro.

Vreme a anuntat, in noiembrie 2010, ca statul doreste sa vanda pachetul de actiuni pe care il detine la Romtelecom, reprezentand 45,99% din capitalul social, si a cerut companiei elene OTE sa vina cu o oferta de pret. Cu acea ocazie, ministrul a anuntat ca statul roman doreste sa obtina un miliard de euro pe actiunile Romtelecom.

×