Samsung Electronics, Sharp si alti cinci producatori de ecrane LCD pentru televizoare, monitoare si notebook-uri au acceptat plata a 539 milioane de dolari pentru inchiderea unei investigatii in Statele Unite in care erau acuzati de fixarea preturilor, transmite Reuters.
Acordul este cel mai recent intr-o serie de procese in care companiile sunt acuzate ca in perioada 1999-2006 au incheiat intelegeri ilegale pentru umflarea preturilor pe piata ecranelor LCD, care a avut un impact de ordinul miliardelor de dolari asupra comertului din Statele Unite.
In decembrie 2006, autoritatile din Japonia, Coreea de Sud, Uniunea Europeana si Statele Unite au anuntat o ancheta legata de activitati anticoncurentiale in randul producatorilor de ecrane LCD.
Potrivit documentelor depuse la un tribunal din San Francisco, Samsung va plati o amenda de 240 milioane de dolari, Sharp 115,5 milioane de dolari, iar Chimei Innolux din Taiwan 110 milioane de dolari.
Celelalte companii amendate sunt Hitachi Dispalys cu circa 40 de milioane de dolari, HannStar Dispaly cu 25,6 milioane de dolari, Chunghwa Picture Tubes cu 5,3 milioane dolari si Epson Imaging Devices cu 2,85 milioane dolari.
Alte companii care vor fi nevoite sa incheie astfel de acorduri sunt AU Optronics din Taiwan, unul dintre cei mai mari producatori de ecrane LCD, LG Display din Coreea de Sud si Toshiba.
In aceasta luna a mai fost incheiat un acord, de catre opt companii, intre care Samsung si Sharp, privind plata a 388 de milioane de dolari pentru stingerea unui litigiu cu cumparatorii directi de ecrane LCD.
Conform documentelor juridice, companiile semnatare au acceptat sa adopte programe de respectare a legislatiei antitrust in domeniul stabilirii preturilor si productiei de ecrane LCD.
Cu toate acestea, companiile semnatare nu si-au recunoscut vinovatia.
(Mediafax)