x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Broadband-ul nu se teme de criza economica

Broadband-ul nu se teme de criza economica

de Alexandru Radescu    |    19 Noi 2009   •   00:00

Cu peste 11 milioane de noi linii fixe instalate într-un an, utilizarea internetului de bandă largă continuă să ia amploare în Europa.



Danemarca şi Olanda continuă să fie lideri pe piaţa serviciilor de bandă largă. Aproape 40% din populaţia acestor ţări beneficiază de conexiune de bandă largă, însă rata creşterii încetineşte pe măsură ce se apropie de saturare, conform unui raport al Comisiei Europene.

Nouă ţări ale UE ( Danemarca cu 37,3%, Olanda cu 36,2%, Suedia cu 31,3%, Finlanda cu 30,7%, Luxemburg cu 28,8%, Marea Britanie cu 28,4%, Franţa cu 27,7%, Germania cu 27,5% Belgia cu 27,5% ) se situează deasupra Statelor Unite. În SUA, serviciile de broadband au atins o rată de penetrare de 25,8% şi sunt pe cale să îşi încetinească ritmul. Luxemburg (+18,3%) şi Portugalia (+11,7%) au cunoscut o creştere mai rapidă în 2009 faţă de 2008.

Pe plan tehnologic , Digital Subscriber Line (DSL) rămâne cea mai răspândită tehnologie de acces de bandă largă din Europa, cu 94 de milioane de linii. Tehnologia FTTH (fibre-to-the-home) a crescut cu 40% în perioada iulie 2008 – iulie 2009, însă reprezintă în prezent doar 1,75% din numărul total de linii din Europa.  Letonia deţine proporţia cea mai mare de linii de fibră optică din totalul liniilor de bandă largă, urmată de Suedia.

Accesul de bandă largă bazat pe tehnologii mobile înregistrează o creştere mai pronunţată în Austria (13,8%), Suedia (12,6%), Portugalia (10,8%) şi Irlanda (8,3%). Penetrarea serviciilor mobile de bandă largă în Europa se situează în prezent la 4,2%, ceea ce reprezintă o creştere de 54% din luna ianuarie 2009.


×