Vânzările de jocuri pe computer ar putea fi “impulsionate” de situaţia economică globală. Pe piaţa telefoniei mobile însă, părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte acest business, în condiţiile actuale.
Pe la “începuturile” crizei pe pământ american, singurii care priveau cu optimism sfârşitul de an erau cei implicaţi în industria jocurilor video: “Americanii nu vor mai pleca prin ţară sau prin lume de Sărbători, ci vor sta în casă şi se vor juca pe calculator sau la consolă”. În scurt timp, aceste vorbe au trecut Atlanticul şi au ajuns până în România, fiind însuşite şi de importatorii şi de distribuitorii locali de jocuri video. “Atitudine” care se va întinde în utima parte a anului în curs, dar şi la începutul anului viitor, bazându-se pe solide vânzări în perioada cumpărăturilor de sezon.
De asemenea, directorul general Ubisoft, Yves Guillemot, aşteaptă de la 2008 o creştere de 20% a vânzărilor de jocuri video în SUA şi Europa. Estimările directorului unuia dintre cei mai mari producători de jocuri video pentru 2009 sunt cel puţin la nivelul anului în curs. Să adăugăm şi faptul că Blizzard a reuşit cu expansion pack-ul “Wrath of the Lich King” (lansat la 13 noiembrie) să bată recordul de vânzări de la “Burning Crusade”: 2,8 milioane de copii într-o zi faţă de 2,4 milioane de copii în primele 24 de ore la extensia precedentă.
ECRAN MAI MIC
Rapoartele firmelor de cercetare de piaţă sunt pozitive şi pentru jocurile pentru telefoane mobile. Potrivit Juniper Research, piaţa în acest domeniu va creşte de la 5,4 miliarde de dolari în 2008 la 10 miliarde de dolari în 2013. Pentru Vodafone România, vânzările de jocuri pentru celular au crescut în trimestrul al III-lea al anului cu 50% faţă de perioada similară a anului trecut. “Pentru anul următor ne aşteptăm la o creştere cel puţin similară celei înregistrate în acest an, cu atât mai mult cu cât piaţa va fi din ce în ce mai receptivă la utilizarea telefonului mobil pentru acces la internet”, ne-a declarat Iulia Oancea, Manager, Internet mobile&Premium Content, Vodafone România. Pentru oficialii Orange însă, anul viitor va influenţa în mod negativ acest segment de business.
“În ultimele luni, ritmul de creştere a încetinit, lucru care va continua şi în 2009 din cauza urmărilor crizei financiare, serviciile de conţinut nefăcând parte din cele de primă necesitate pentru consumatori”, spune Oana Comănescu – Content&Multimedia Division Manager Orange. Estimarea celor de la Orange la nivelul întregului an 2008 se află la un plus de 10% faţă de 2007. Cei de la Cosmote nu ne-au furnizat informaţii despre jocurile furnizate prin i-mode, întrucât se pregătesc de trecerea la portal WAP.
CE NE JUCĂM?
La Orange, cele mai căutate jocuri pentru celular au fost în 2008 “Need For Speed” şi “Asphalt”. În oferta operatorului, preţurile variază între 2,5 euro şi 3,5 euro. La Vodafone, printre cele mai descărcate jocuri în acest an se numără Tetris, precum şi jocurile de fotbal: Real Footbal (2008 şi 2009) şi EA Sport FIFA 08. Preţurile variază de la 1 euro la 4 euro.
Citește pe Antena3.ro