x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Canada: Universitatea Calgary a plătit hackerii pentru a-şi putea accesa din nou calculatoarele

Canada: Universitatea Calgary a plătit hackerii pentru a-şi putea accesa din nou calculatoarele

08 Iun 2016   •   20:35
Canada: Universitatea Calgary a plătit hackerii pentru a-şi putea accesa din nou calculatoarele

O universitate canadiană a plătit unor hackeri o răscumpărare importantă pentru a putea să îşi acceseze din nou reţeaua de calculatoare, toate informaţiile de pe calculatoarele universităţii fiind criptate de hackeri care au solicitat bani în schimbul unei chei de decriptare, scrie BBC News în ediţia online.

Universitatea din Calgary a transferat echivalentul a 20.000 de dolari canadieni în unităţi bitcoin pentru a putea să acceseze conturile de email şi alte tipuri de fişiere de pe calculatoarele proprii care fuseseră criptate de hackeri în urma atacului informatic de tip ''ransomware''.

Un expert în securitate informatică a avertizat conducerea universităţii că efectuarea unei astfel de plăţi ar putea încuraja alte astfel de tentative de şantaj din partea hackerilor.

În aceeaşi săptămână cu efectuarea plăţii, cei de la compania Intel au avertizat asupra răspândirii la un nivel alarmant al atacurilor informatice de tip ''ransomware''.

Cei din conducerea Universităţii din Calgary au declarat pentru un ziar local că peste o sută de calculatoare ale universităţii au fost afectate de la atacul desfăşurat luna trecută. ''În prezent, universitatea se află în proces de testare şi evaluare a cheilor de decriptare'', a spus vicepreşedinta universităţii Linda Dalgetty, adăugând că procesul durează şi trebuie realizat cu grijă. Aceasta a mai spus că poliţia investighează acest caz.

Cazul universităţii nu este singular, încă de la începutul anului existând alte astfel de atacuri de tip ''ransomware''. În februarie, un spital din Hollywood a plătit 17.000 de dolari pentru a putea accesa din nou sistemul propriu de calculatoare. La finalul aceleiaşi luni, Departamentul de poliţie din Melrose, Massachusetts a plătit 450 de dolari după ce a fost ţinta unui atac similar.AGERPRES

×
Subiecte în articol: hackeri