x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Ce înseamnă pentru Poşta Română “cerinţe minime de CALITATE”

Ce înseamnă pentru Poşta Română “cerinţe minime de CALITATE”

de Alexandru Radescu    |    26 Feb 2014   •   15:28
 Ce înseamnă pentru Poşta Română “cerinţe minime de CALITATE”

În calitate de furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale, prin decizia Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii, Poşta Română are obligaţia să respecte o serie de cerinţe minime de calitate privind livrarea la destinatar a trimiterilor poştale interne.

Astfel, 85% din numărul total al trimiterilor de corespondenţă şi al imprimatelor vor fi livrate în cel mult o zi lucrătoare de la data depunerii acestora la punctele de acces; 97% din numărul total al trimiterilor de corespondenţă şi al imprimatelor vor fi livrate în cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii acestora la punctele de acces; 85% din numărul total al coletelor şi cecogramelor vor fi livrate în cel mult două zile lucratoare de la data depunerii acestora la punctele de acces.

Pentru a evalua respectarea acestor cerinţe minime de calitate a serviciilor poştale, ANCOM propune printr-un proiect de decizie supus consultării astazi ca furnizorul de serviciu universal să aibă obligaţia de a realiza anual măsuratori de calitate pentru următoarele categorii de servicii având ca obiect trimiterile poştale interne din cea mai rapidă categorie standard: colectarea, sortarea, transportul şi livrarea trimiterilor de corespondenţă şi a imprimatelor, în greutate de până la 2 kg (inclusiv), colectarea, sortarea, transportul si livrarea coletelor poştale în greutate de până la 10 kg (inclusiv) şi colectarea, sortarea, transportul şi livrarea cecogramelor (scrisoare în alfabetul Braille pentru nevăzători, expediată prin poştă – n.red.).

Evaluarea anuală a respectării cerinţelor minime de calitate pentru trimiterile de corespondenţă se va face de către un organism de monitorizare independent. Pentru serviciile poştale ce au ca obiect trimiterile poştale constând în imprimate, colete si cecograme, CNPR va realiza măsuratorile de calitate pe baza unei metodologii proprii.

Totodata, furnizorul de serviciu universal va trebui sa încheie un contract cu un organism de audit independent, care va avea ca obiect auditarea măsuratorilor necesare evaluarii respectarii cerintelor minime de calitate privind timpii de circulaţie a trimiterilor de corespondenţă. 

 

×