x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Ce se întâmplă dacă nu activați modul avion în timpul zborului?

Ce se întâmplă dacă nu activați modul avion în timpul zborului?

10 Apr 2016   •   12:34
Ce se întâmplă dacă nu activați modul avion în timpul zborului?

V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă dacă ignorați indicațiile echipajului și nu setați telefonul mobil pe modul avion în timpul zborului?

Mulți oameni cred că semnalele device-ului interferează cu sistemele aparatului de zbor, cauzând prăbușirea acestuia.  

În realitate, nu se poate petrece niciun incident grav, dar piloții și controlorii de trafic aerian sunt deranjați de sunetele neplăcute, scrie metro.co.uk.

Zgomotele se aseamănă celui produs de un telefon care sună, amplasat în apropierea unor boxe, după cum relatează un pilot.

Potrivit mărturiei lui, s-a confrutat cu situații de acest fel în timpul unor zboruri, dar de obicei, responsabili erau membrii echipajului, care uitau să activeze setarea respectivă.

Cu toate acestea, nu trebuie să încercați să trimiteți mesaje sau să vă sunați prietenii din avion. În cel mai rău caz, interferențele ar putea face ca echipajul să piardă un apel important din partea centrului de control al traficului aerian.

×