x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Cel mai rapid computer

Cel mai rapid computer

29 Oct 2004   •   00:00

Cei de la NASA si-au prezentat zilele trecute ultima jucarie: un supercomputer dotat cu 10.240 de procesoare, capabil sa faca 42,7 trilioane de calcule intr-o secunda. Constructorii sai spun ca "monstrul" este cel mai rapid computer din lume.

CRISTIAN IONITA

Daca ati face un calcul pe secunda, ati avea nevoie de un milion de ani pentru a face o socoteala pe care supercomputerul celor de la NASA "o da gata" intr-o secunda. Masinaria a fost botezata "Project Columbia", dupa naveta americana prabusita la inceputul anului trecut, si a fost construita in doar patru luni la Ames, unul dintre centrele de cercetare NASA (National Aeronautics and Space Administration).

Sistemul a costat 50 de milioane de dolari si este compus din 20 de computere ultrarapide, ce functioneaza ca o singura entitate. Procesoarele au fost furnizate de Intel, iar constructori au fost cei de la Silicon Graphics. Cele doua companii sustin ca noul supercomputer al NASA este cea mai rapida masina de calcul din lume.

CONCURENTA. In iunie 2002, japonezii prezentau "Earth Simulator" - primul supercomputer construit in afara Statelor Unite ce ajungea sa fie declarat cea mai rapida masina de calcul din lume de catre un institut independent. Masinaria japonezilor si-a pastrat aceasta titulatura pana in prezent, fiind capabila sa execute 35,86 trilioane de calcule intr-o secunda. Luna trecuta, cei de la IBM au prezentat performantele lui Blue Gene - un supercomputer capabil sa execute 36,01 trilioane de calcule intr-o secunda. Lupta pentru primele locuri este destul de stransa. Clasamentul oficial va fi stabilit abia luna viitoare, cand cei care alcatuiesc Top 500 al supercomputerelor isi vor anunta verdictul.

LA CE BUN? Si totusi la ce le-ar putea folosi o masinarie capabila sa faca nu stiu cate trilioane de calcule intr-o secunda? Cei de la NASA spun ca vor folosi noua "jucarie" pentru a procesa datele venite de la sateliti si a prezice cu o exactitate mai mare uraganele. De asemenea, va ajuta la proiectarea vehiculelor spatiale, simularea radiatiilor interplanetare sau cautarea vietii in Cosmos.

×
Subiecte în articol: IT