x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Computerele sparg coduri Enigma

Computerele sparg coduri Enigma

de Alexandru Radescu    |    07 Mar 2006   •   00:00
Computerele sparg coduri Enigma

Un mesaj criptat cu faimoasa masina Enigma in 1942 a fost "spart" de un pasionat german, cu ajutorul a 2.500 de computere. In cadrul "M4 Project", cei interesati de spargerea altor texte criptate pot participa cu propriul calculator.

In 1995 au fost publicate intr-un jurnal de criptografie trei texte criptate cu masina Enigma, interceptate de experti ai puterilor Aliate, dar ramase nedescifrate. Respectivele "texte" fusesera interceptate in 1942, fiind create de un model nou (atunci) al faimoasei masini germane de criptare. Specialistii de la Bletcheley Park (Marea Britanie) nu au reusit sa dezlege respectivele texte nici in timpul razboiului si nici dupa. Modelul in cauza era folosit indeosebi in sistemul de comunicatii al fortelor navale (submarine) ce provocau importante pierderi trupelor aliate din Oceanul Atlantic.

TOT UN NEAMT. In ianuarie 2006, un german pe nume Stefan Krah lanseaza pe internet o "invitatie" la spargerea celor trei mesaje criptate. Pentru a reusi acest lucru, Krah (un violonist pasionat de criptografie si software open-source) a scris un program pentru spargere de coduri. Mai avea nevoie de o "mare putere" de procesare a informatiei. Initial i s-au alaturat 45 de utilizatori care i-au pus la dispozitie propriile calculatoare (distributed computing). In cateva saptamani, Krah a avut la dispozitie 2.500 de computere cu care a reusit sa sparga unul dintre cele trei texte.

MESAJ DIN SUBMARIN. Luat ca atare, textul pare fara nici un sens. Iata primele "grupuri" de litere, asa cum au fost prezentate pe site-ul BBC: "NCZW VUSX PNYM INHZ XMQX SFWX WLKJ AHSH NMCO CCAK UQPM KCSM HKSE INJU SBLK IOSX CKUB HMLL...". Dupa reusita lui Krah s-a dovedit ca textul respectiv provenea de pe un submarin care transmitea informatii cu privire la pozitia sa in timpul urmaririi unei nave inamice. Confruntand aceste informatii cu date din arhivele timpului s-a stabilit ca mesajul a fost trimis de pe submarinul U264 de comandantul Hartwig Looks, la data de 25 noiembrie 1942.

Daca doriti sa participati la dezlegarea celorlalte doua texte, accesati adresa www.bytereef.org/m4_project.html.

MODELE. Cateva masini Enigma capturate de la germani si expuse la National Cryptologic Museum (SUA)
×
Subiecte în articol: IT