x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Comunicaţiile, la coşul politicului

Comunicaţiile, la coşul politicului

de Alexandru Radescu    |    26 Oct 2009   •   00:00
Comunicaţiile, la coşul politicului
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional



În toiul proiectelor "faraonice", mi­nistrul Sandu a fost "expulzat" de la Comunicaţii, iar ministerul a fost comasat cu Transporturile. Deşi există ameninţare de infringement din partea Comiei Europene, Senatul nu a reuşit nici până azi să aprobe ordonanţa privind înfiinţarea ANCOM, arbitrul pieţei telecom din România.

Fix cu o săptămână în urmă, minis­trul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, apărea la Palatul Parlamentului îm­preună cu preşedintele Băsescu pentru conferinţa internaţională Global Forum. Atât preşedintele, cât şi ministrul au ridicat în slăvi IT-ul românesc, au făcut estimări legate de modul în care socie­tatea tehnologizată va îmbunătăţi viaţa cetăţenilor. Ministrul Sandu s-a folosit de moment pentru a anunţa alte proiecte de zeci de milioane de euro, dirijate în variate puncte de interes naţional. Şi ca o bomboană frumos ambalată, a urmat discursul am­ba­sa­dorului SUA la Bucureşti, care ne-a asigurat că IT&C-ul va scoate România din criză.

Sandu se pregătea să încheie săp­tă­mâna en-fanfare, după încă o semnătură pe o serie de proiecte derulate împreună Ministerul Educaţiei: internet în şcoli cu 165 de milioane de lei. N-a fost să fie, pentru că pe lista scurtă a prim-ministrului desemnat, Lucian Croitoru, nu mai există ministrul Gabriel Sandu. Există în schimb un ministru Radu Berceanu peste Transporturi şi Comunicaţii.


ANCOM-UL, JUCĂRIE DE LUX
În luna septembrie, Comisia Europeană a avertizat Guvernul că va trece la a doua fază a procedurii de infringement pentru neîndeplinirea obligaţiilor în domeniul comunicaţiilor, dacă ordonanţa privind înfiinţarea ANCOM nu este aprobată rapid de Senat. A doua etapă a acestei proceduri presupune transmiterea unui aviz motivat, înainte ca dosarul să fie transmis Curţii Europene de Justiţie. Nici o noutate... Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este arbitrul unei pieţe estimate la 4,5 miliarde de euro la sfârşitul lui 2008. O instituţie supusă abuzurilor politice, cu denumiri noi după fiecare demitere de preşedinte.

×
Subiecte în articol: IT