x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Din România spre Lună

Din România spre Lună

de Alexandru Radescu    |    25 Feb 2008   •   00:00
Din România spre Lună

COMPETIŢIE ● Reintrăm în cursa spaţială
Echipa românească ARCA participă la cursa robotică spre lună, Google Lunar X Prize, un concurs internaţional cu premii de 30 de milioane dolari.


COMPETIŢIE ● Reintrăm în cursa spaţială
Echipa românească ARCA participă la cursa robotică spre lună, Google Lunar X Prize, un concurs internaţional cu premii de 30 de milioane dolari.


Google Lunar X Prize este o cursă robotică spre Lună, primii clasaţi primind în total suma de 30  de milioane de dolari. Primul termen limită este 2012, prelungindu-se doi ani dacă nu apare vreun câştigător. Pentru a câştiga Marele Premiu (20 de milioane  de dolari), o echipă trebuie să reuşească o aselenizare în bune condiţii, cu o navetă spaţială finanţată din fonduri particulare, să străbată o distanţă de cel puţin 500 de metri pe suprafaţa Lunii şi să transmită un anumit set de imagini filmate, fotografii şi date înapoi pe Pământ.

Fundaţia X Prize şi Google au anunţat primele 10 echipele înscrise în competiţie, printre acestea aflându-se şi românii de la ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică). Cu sediul în Vâlcea, echipa este deja cunoscută la nivel internaţional prin diverse proiecte aeronautice, dar mai ales prin participarea la Ansari X Prize. Competiţia internaţională dedicatăactivităţilor spaţiale derulate de amatori a fost câştigată în 2004 de americanii de la Scaled Composites. Atunci, ARCA a dezvoltat racheta "Demonstrator 2B", iar pentru noul concurs se prezintă cu European Lunar Explorer, care urmează a fi proiectat şi realizat.



×
Subiecte în articol: IT