Grupul german Deutsche Telekom, precum şi preşedintele acestuia, Rene Obermann, sunt vizaţi de o anchetă privind acordarea de mită în Balcani, potrivit AFP. Cazul ar implica acordarea a milioane de euro sub formă de mită în ţări balcanice, între care şi Macedonia. Sediul din Bonn al operatorului, precum şi domiciliul lui Obermann au fost percheziţionate la sfârşitul lui august. În septembrie 2008, prim-ministru Tăriceanu a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu Obermann şi cu Panagis Vourloumis, preşedintele OTE Grecia, pe tema investiţiilor de pe piaţa telecom din România. Statul elen deţine o participaţie de 20% la OTE, iar operatorul german DT are o cotă de 30% la companie.
Citește pe Antena3.ro