x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Estimare Acer România: Piaţa PC-urilor creşte cu 50%

Estimare Acer România: Piaţa PC-urilor creşte cu 50%

10 Mai 2010   •   00:00

Acer a vândut pe piaţa din România, în primul trimestru, peste 27.000 de computere portabile (notebook şi netbook), în creştere cu 150% faţă de ianuarie-martie 2009, cota de piaţă ajungând la 29%, a declarat azi directorul de vânzări al companiei, Bogdan Iftemie.

"Vânzările Acer au crescut cu 150% în primul trimestru din 2010 faţă de perioada similară din 2009. Totuşi, dorim să evităm să luam ca reper primul trimestru al anului trecut din mai multe motive, principalul fiind legat de criza financiara. Vânzările au fost mai mici faţă de estimări, în principal din cauza scăderii drastice a pieţei şi a stocurilor existente din ultimul trimestru al anului precedent, aşa că poate ar fi mai potrivit să luăm ca etalon rezultatele din 2008", a spus Iftemie, citat de Mediafax.

El arătat că, la începutul anului 2009, consumatorul român a fost afectat de situaţia economică atât la nivel emoţional, cât şi financiar.

La nivelul întregului an, Acer România estimează că vânzările de PC-uri de pe piaţa locală se vor majora cu cel puţin 50%, ca număr de unităţi.

"Faţă de anul trecut, înregistrăm deja în mod clar o evoluţie, suntem pe drumul cel bun. Noi estimăm o creştere de minim 50% la nivel de unităţi vândute, pe fondul continuării tendinţei de eroziune de preţ. Evoluţia economică este, totuşi, un criteriu important în industria IT&C, deoarece posibila scădere a puterii de cumpărare a utilizatorilor poate modifica estimarea făcută de noi. Pe ansamblu, însă, suntem optimişti ca anul acesta piaţa îşi va reveni", a mai spus Iftemie.

Piaţa PC-urilor din România a înregistrat, anul trecut, o scădere de peste 50% în volum, de la un milion unităţi, în 2008, la circa 486.000 de PC-uri, conform firmei de cercetare de piaţă, IDC.


×
Subiecte în articol: redactie