x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Gadget - Pestii nu mai au nici o sansa

Gadget - Pestii nu mai au nici o sansa

de Cristian Ionita    |    13 Iul 2006   •   00:00
Gadget - Pestii nu mai au nici o sansa

Daca iubesti pestii atat de tare, incat sa dai 300 de dolari, plus TVA, pe un dispozitiv care sa-i localizeze chiar si pe fundul baltii, atunci ti-am gasit o jucarie: Garmin Fishfinder 2006. E la fel de bun si pentru cei care stau cu undita pe marginea lacului fara sa prinda o fata, si pentru cei care au dat o caruta de bani pe o barca de pescuit cu motor.

Pentru ca pescarii de apa dulce sa scape de ghinion, ultima versiune a lui Fishfinder include tehnologia Ultrascroll. Aceasta ajuta la localizarea rapida a bancului de pesti pe ecranul dispozitivului sonar. Noua gama Fishfinder a imbunatatit performantele in ape putin adanci (pana la 30,5 cm), determinand astfel mai usor adancimea, structura si tintele (adica pestii). Dispozitivul are si optiuni de localizare automata. Cei aflati in cautarea "monstrului" pot configura alarme ce vor suna diferit, dupa marime. ¹n felul acesta, poti lasa deoparte plevusca, pentru a cauta pestii cei mari. Aviz procurorilor anticoruptie. Spaima-pestilor are un ecran CSTN cu diagonala de 4,5", cu rezolutia de 128 x 128 pixeli, 16 culori si un afisaj suficient de luminos pentru a fi vizibil la soare.
Fir intins!

Laser de mare viteza

HP a lansat in Romania o imprimanta laser destinata celor care doresc sa treaca de la alb-negru la color. Datorita motorului de imprimare in linie, LaserJet 1600 este capabila sa imprime documente color la fel de rapid ca si cele alb-negru, avand un nivel de zgomot extrem de redus. Are patru consumabile, o singura usa de acces la hartiile blocate in imprimanta, monitorizare permanenta a starii consumabilelor (pe ecranul LCD sau in pagina de test), plus inlocuirea facila a acestora. Nu este nevoie de personal sau de unelte specializate pentru inlocuirea cartuselor. ¹n plus, puteti afla in orice moment numarul de pagini care mai pot fi imprimate cu respectivul cartus.

Cu racire pe apa

Ultra PRO a lansat placa video Sapphire TOXIC X1900XTX, dotata cu un sistem de racire cu lichid. Acest fapt permite sustinerea unor frecvente extreme fara sa faca prea mult zgomot. Sistemul de racire faciliteaza functionarea memoriei DDR3 (512 MB) la o frecventa de 1600 MHz si a procesorului la o frecventa de 675 Mhz, pastrand calitatea video renumita a producatorului. Atunci cand ventilatorul sistemului de racire lucreaza la capacitate maxima, temperatura nu depaseste 43 de grade in modul stand-by si 65 de grade in regim maxim de lucru. Modelul are o interfata pe 256 de biti, PCI Express 16x si conectori: D-sub, TV-out, S-Video, dual DVI, HDTV.

Recunoaste scrisul de mana

Sony Ericsson anunta lansarea pe piata romaneasca a lui M600, un model 3G cu functii e-mail, ecran sensibil la atingere si functie de recunoastere a scrisului de mana. M600 este al doilea produs din portofoliul Sony Ericsson bazat pe sistemul de operare Symbian 9.1. Are aplicatii pentru push e-mail, sincronizare de la distanta si memorie expandabila. Cu o grosime de numai 15 mm, M600 este unul dintre cele mai subtiri telefoane mobile UMTS de business existente pe piata in acest moment. Exista aproximativ 650 de milioane de utilizatori de e-mail pentru afaceri pe tot globul, iar cererea pentru e-mail mobil creste cu repeziciune, spun reprezentantii companiei.

×