x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Gecad câştigă din CAD

Gecad câştigă din CAD

de Jurnalul National    |    22 Feb 2008   •   00:00

Gecad Net, membră a grupului Gecad, a realizat în anul fiscal 2007 o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de anul precedent.

Gecad Net, membră a grupului Gecad, a realizat în anul fiscal 2007 o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de anul precedent.

Din totalul cifrei de afaceri, peste 50% provine din furnizarea de soluţii şi servicii CAD (Computer Aided Design), această linie de business înregistrând şi cea mai mare creştere – 49% ­ faţă de 2006.

“Creşterea este explicabilă prin faptul că în 2007 am devenit Centru Autorizat de Training pentru Autodesk şi ne-am îmbogăţit portofoliul de soluţii cu tehnologii precum CAD&Pillar şi Civil 3D, aplicaţii dedicate proiectelor de infrastructură”, a declarat directorul general al Gecad Net, Gabriela Mechea. Compania a început anul trecut să dezvolte software pentru proiectare asistată, urmând ca în acest an să scoată pe piaţă prima soluţie proprietară. “Având în vedere aceste premise, estimăm că veniturile din proiecte CAD vor creşte cu minimum 30% în 2008”, a adăugat directorul companiei. Din totalul veniturilor realizate anul trecut, circa 18% a cumulat furnizarea de soluţii de securitate. Aplicaţiile de business şi serviciile de infrastructură IT, în special cele pe platforme Microsoft, au contribuit cu aproape 30% la veniturile companiei.

×
Subiecte în articol: IT