x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Giganţii calculelor

Giganţii calculelor

de Alina Munteanu    |    29 Iun 2007   •   00:00
Giganţii calculelor

Acum aproape şapte ani, primul supercomputer a trecut de viteza de operare de patru teraflopi, adică face 4 trilioane de operaţii pe secundă, viteza minimă cu care un calculator poate intra in topul celor mai rapide.



Acum aproape şapte ani, primul supercomputer a trecut de viteza de operare de patru teraflopi, adică face 4 trilioane de operaţii pe secundă, viteza minimă cu care un calculator poate intra in topul celor mai rapide.


Super computerele au sarcini foarte complicate, pot fi folosite, de exemplu, pentru a stabili prognoza vremii pentru următoarele decenii, sau in căutarea resurselor de combustibil din sol. Topul celor 500 dintre cele mai rapide maşinării apare de două ori pe an şi suferă modificări considerabile de la o ediţie la alta, conform cercetătorilor care le compară. Multe dintre cele care vor apărea in acest semestru pe lista anunţată in Germania la Dresden, in cadrul International Supercomputing Conference (27-29 iunie), nu s-au regăsit in ediţia din noiembrie. Insă calculatorul Blue Gene/L, marca IBM, se va găsi şi de data aceasta in top. Putere. Calculatorul cu 131,072 procesoare işi devansează competitorii, ajungănd la viteza de 280,6 teraflopi. Marea surpriză o reprezintă sistemul Jaguar Cray, care a avansat din poziţia a zecea pănă pe locul al doilea. Este recunoscut că topul celor 500 de super computere nu include un test complet pentru performaţa sistemului, dar este o modalitate de a compara performanţa pe segmente similare ale acestuia. Â


PRODUCĂTORI. IBM domină clasamentul cu şase super calculatoare in primele zece locuri şi 192 de sisteme din cele 500, căte apar pe listă. Intel a reuşit să surclaseze compania concurentă AMD, 52% dintre sisteme funcţionănd cu procesoare x86, in timp ce procesoarele AMD apar in proporţie de 21%.
Una dintre schimbările majore in ceea ce priveşte aplicaţiile la care sunt utile aceste calculatoare o reprezintă creşterea numărului de sisteme folosite in geofizică, de la 23, in ediţia trecută, la 37.


Colaborare

Microsoft şi Hewlett-Packard au anunţat că işi vor continua colaborarea pe termen lung incheiată pe segmentele de marketing şi vănzări, pentru a-şi imbunătăţi performanţele pe piaţa supercomputerelor. Cele două companii vor incerca să facă astfel de sisteme mai atrăgătoare pentru publicul larg, uşurănd modul de folosire şi asigurănd suport şi asistenţă. Earl Joseph,
analist IDC, crede că potenţialii clienţi sunt orientaţi către astfel de oferte şi servicii.

×
Subiecte în articol: IT