x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget HAOS - Povestea s-a repetat: ANRCTI a fost desfiinţată

HAOS - Povestea s-a repetat: ANRCTI a fost desfiinţată

de Alexandru Radescu    |    19 Sep 2008   •   00:00
HAOS - Povestea s-a repetat: ANRCTI a fost desfiinţată

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, Dan Georgescu, a cîştigat în instanţă dreptul de a reveni la conducerea instituţiei, post din care fusese demis de premierul Tăriceanu în urmă cu o lună.



Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, Dan Georgescu, a cîştigat în instanţă dreptul de a reveni la conducerea instituţiei, post din care fusese demis de premierul Tăriceanu în urmă cu o lună.

Fostul şi actualul preşedinte al ANRCTI, conform deciziei de ieri a Curţii de Apel, s-a întors ieri la birou şi a organizat o conferinţă de presă. Dan Georgescu nu a putut însă să şi intre în biroul de la ultimul etaj al noului sediu din Delea Nouă. Persoana cu care fusese înlocuit la conducerea arbitrului telecom, Liviu Nistoran, a schimbat încuietoarea şi a plecat cu ştampila instituţiei, potrivit declaraţiilor lui Georgescu. De altfel, Nistoran nici nu a fost ieri prezent la biroul instituţiei.

Curtea de Apel a hotărît ieri suspendarea revocării lui Georgescu din funcţia de preşedinte al ANRCTI, precum şi a numirii lui Liviu Nistoran în această poziţie.

Contactat de Jurnalul Naţional, Nistoran a refuzat să facă vreo declaraţie. “Guvernul are posibilitatea să atace hotărîrea Curţii de Apel la instanţa superioară, respectiv înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pînă cînd această instanţă va lua o hotărîre, decizia Curţii de Apel rămîne în vigoare şi îşi produce efectele imediat”, a spus Georgescu, citat de Mediafax. Cuvintele lui Georgescu au fost rapid confirmate de reprezentanţii Guvernului, care au considerat că decizia Curţii de Apel este “netemeinică şi nelegală”.

Valoarea pieţei de comunicaţii electronice şi servicii poştale din România pentru anul 2007 a fost de 4,61 miliarde de euro, în creştere cu aproximativ 16,7% faţă de valoarea calculată pentru 2006.

Audit şi demisie

Premierul Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe Dan Georgescu printr-o decizie semnată la data de 18 august, actul normativ intrînd în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial, la 20 august. Potrivit actului normativ, decizia de eliberare a preşedintelului ANRCTI a fost luată în baza unui raport de audit public intern întocmit în luna august. Imediat după numirea în funcţie, Nistoran a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat că personalul instituţiei va fi diminuat cu 10%-15%, iar numărul deplasărilor externe şi dimensiunea parcului auto vor fi reduse la strictul necesar. Reacţia lui Georgescu nu a întîrziat, acesta spunînd că “numirea lui Liviu Nistoran la conducerea ANRCTI şi acţiunile acestuia, de tip poliţienesc, au blocat activitatea instituţiei, una model, cu rezultate deosebite”.

Déjà vu

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei a fost înfiinţată în decembrie 2006 prin reorganizarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, reglementatorul pieţelor de comunicaţii electronice şi servicii poştale, care şi-a extins astfel atribuţiile şi în domeniul tehnologiei informaţiei. La acea dată, fostul preşedinte al ANRC, Ion Smeeianu, obţinuse în justiţie
dreptul de a reveni la conducerea instituţiei, prin decizia înaltei Curţi de Casaţie. După alegerile din noiembrie 2004, premierul Tăriceanu l-a înlocuit pe Smeeianu cu Georgescu la conducerea ANRC.

Premierul Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe Dan Georgescu printr-o decizie semnată la data de 18 august, actul normativ intrînd în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial, la 20 august. Potrivit actului normativ, decizia de eliberare a preşedintelului ANRCTI a fost luată în baza unui raport de audit public intern întocmit în luna august. Imediat după numirea în funcţie, Nistoran a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat că personalul instituţiei va fi diminuat cu 10%-15%, iar numărul deplasărilor externe şi dimensiunea parcului auto vor fi reduse la strictul necesar. Reacţia lui Georgescu nu a întîrziat, acesta spunînd că "numirea lui Liviu Nistoran la conducerea ANRCTI şi acţiunile acestuia, de tip poliţienesc, au blocat activitatea instituţiei, una model, cu rezultate deosebite".

BIROU SIGILAT

Dan Georgescu a revenit ieri la sediul instituţiei pentru a reintra în funcţie. Nu a putut însă să şi intre în biroul de la ultimul etaj al noului sediu din Delea Nouă. Persoana cu care fusese înlocuit la conducerea arbitrului telecom, Liviu Nistoran, a schimbat încuietoarea şi a plecat cu ştampila instituţiei, potrivit declaraţiilor lui Georgescu. De altfel, Nistoran nici nu a fost ieri prezent la biroul instituţiei.

Curtea de Apel a hotărît ieri suspendarea revocării lui Georgescu din funcţia de preşedinte al ANRCTI, precum şi a numirii lui Liviu Nistoran în această poziţie.

Contactat de Jurnalul Naţional, Nistoran a refuzat să facă vreo declaraţie. "Guvernul are posibilitatea să atace hotărîrea Curţii de Apel la instanţa superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pînă cînd această instanţă va lua o hotărîre, decizia Curţii de Apel rămîne în vigoare şi îşi produce efectele imediat", a spus Georgescu, citat de Mediafax. Cuvintele lui Georgescu au fost rapid confirmate de reprezentanţii Guvernului, care au considerat că decizia Curţii de Apel este "netemeinică şi nelegală".

Valoarea pieţei de comunicaţii electronice şi servicii poştale din România pentru anul 2007 a fost de 4,61 miliarde de euro, în creştere cu aproximativ 16,7% faţă de valoarea calculată pentru 2006.

×