x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget HARDWARE

HARDWARE

09 Mar 2005   •   00:00

V500 Cordless Notebook / Un mouse fara "coada"

INOVATIE. In locul rotitei, V500 are un touchpad
Zilele trecute a fost lansat pe piata romaneasca mouse-ul V500 Cordless Notebook, produs de Logitech. Mai pe romaneste, e vorba de un mouse fara fir creat special pentru posesorii de laptop-uri.

Este primul mouse pentru notebook-uri cu suprafata de scroll sensibila produs de Logitech. Datele sunt transmise de la dispozitiv catre PC printr-o tehnologie wireless (fara fir), pe frecventa de 2 GHz. Raza de actiune a mouse-ului este pana la 6 metri, iar posibilitatea interferentei cu alte dispozitive fara fir este eliminata.

Mouse-ul are dimensiuni de: 9,5 cm x 5,75 cm x 3 cm si o greutate de doar 65 de grame. In momentul punerii in functiune, carcasa se extinde, astfel incat gradul de confort in timpul utilizarii este similar lucrului cu un mouse clasic.

In locul traditionalei rotite de scroll este folosita o suprafata sensibila (touchpad), asemanatoare cu al MP3 playerelor de top (Creative Zen Micro sau Apple Ipod). Navigarea pe verticala si orizontala se realizeaza continuu prin simpla trecere a degetului pe aceasta suprafata.

Produsul a primit Premiul pentru Inovatie la CES 2005 (Consumer Electronic Show), desfasurat la inceputul acestui an la Las Vegas. (Cristian Ionita)

×
Subiecte în articol: IT