Un monitor de calculator a fost luat la plimbare in Milano, capitala italiana a modei, printre paiete, coapse neasteptat de dezvelite si sani incorect indesati in corsaje.
LUCIAN MANDRUTA
Ce le place baietilor? Baietilor (cu cateva exceptii pe care le stimam) le plac fetele. Dintre baietii carora le plac fetele, marea majoritate iubesc si butoanele. Combinatia de marketing intre aceste doua pasiuni a parut insa multa vreme nelalocul ei. Pana acum, putine fete au vandut computere in reclame - poate si datorita faptului ca primii utilizatori ai acestora erau asa-numitii "early adopters" - baieti preocupati atat de tare de butoane incat nu mai aveau vreme pentru fete pana pe la 30 de ani....
LANSARE. Destul cu introducerea. Ce vreau sa va spun e simplu: am fost la prima lansare a unui accesoriu de computer facuta cu ajutorul manechinelor. Si nu orice manechine - e vorba de cele ale lui Roberto Cavalli, un designer din Milano din pricina caruia am primit si-o sapuneala de la nevasta (pentru simplul motiv ca, in calitate de baiat, nu eram foarte familiarizat cu creatia lui...). In sfarsit, cert este ca obiectul purtat in brate de manechine pe catwalk a fost un monitor LCD BenQ de 17 inch.
Fireste, nici monitorul nu e chiar unul oarecare. Desenat si el mai mult ca accesoriu de fashion, are un maner pliabil, care joaca bine si rolul de postament. Departamentul de marketing al producatorului insista pe faptul ca stilul de viata al utilizatorilor e suficient de activ incat mutarea monitorului prin casa sa devina o operatiune curenta. Nu sunt sigur de asta, insa e clar ca manerul e extrem de util daca vrei sa-l pozezi tinut de o mana fina de manechin, cu soldurile delicios de vizibile in plan secund. Sau daca vrei sa le convingi pe doamne ca urmatoarea achizitie absolut necesara, dupa geanta Louis Vuitton, e un monitor cu un look foarte asemanator.
COLECTIE. Nu e o intamplare ca un ecran de calculator a ajuns sa semene cu o geanta de designer. Femeile au inceput sa-si cumpere personal monitoare. Si sa le aleaga dupa design, nu dupa caracteristicile tehnice. E o piata aproape virgina pe care BenQ alearga umar la umar cu designeri precum Apple sau Samsung. De altfel, oficialii firmei taiwaneze declara ca modelul lor de succes e gigantul coreean - lucru care se vede in conceptia intregii sale colectii de accesorii tehnologice, de la playere de MP3 si pana la laptopuri ultrasubtiri si extracool (indisponibile momentan in Romania, sa nu ma acuzati de reclama mascata). Altfel spus, BenQ vrea sa suprinda prin stralucire, tot asa cum IBM mizeaza pe un design ultraconservator.
Citește pe Antena3.ro