24 ianuarie 2008
MUZICĂ DIGITALă. Vânzările de muzică digitală au crescut cu 40% anul trecut, ajungând la 2,9 miliarde de dolari. Această creştere nu acoperă însă pierderile cauzate de prăbuşirea vânzărilor de CD-uri şi de nivelul ridicat al pirateriei. Din acest punct de vedere, numărul descărcărilor ilegale de piese a fost de 20 de ori mai mare decât cel al melodiilor cumpărate. Creşterea din 2007 a segmentului de muzică digitală a fost modestă dacă o comparăm cu dublarea vânzărilor din domeiu în 2006 şi triplarea acestora în 2005.
TARIFE. Începând de vineri, Orange România reduce cu până la 46% tarifele de roaming pentru serviciile de transfer de date în 66 de ţări. Pentru statele europene, abonaţii operatorului vor plăti cinci euro pentru 1 MB de trafic de date într-una din cele 16 reţele cu care grupul are contracte preferenţiale. În ţările comunitare, preţul pachetelor variază de la 40 de euro, pentru 10 MB de trafic, până la 160 de euro pentru 50 MB.
E-MAIL PENTRU ELEVI. Elevii din învăţământul preuniversitar românesc vor beneficia de adrese de e-mail furnizate, protejate şI securizate gratuit de Microsoft, potrivit protocolului "Microsoft Live@edu” semnat pentru o perioadă de doi ani între Ministerul Educaţiei, Cercetării şI Tineretului şI Microsoft.
Citește pe Antena3.ro