x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

de Jurnalul National    |    29 Ian 2008   •   00:00

29 ianuarie 2008



AMENDÅ EVITATÅ. RCS&RDS a transmis autorităţii de reglementare documentele care atestă că respectă tariful de interconectare cu alţi operatori de telecomunicaţii în domeniul telefoniei fixe, evitând astfel primirea unei amenzi de până la 5% din cifra de afaceri a companiei. "RCS&RDS a transmis în termenul stabilit atât actele adiţionale încheiate cu furnizorii interconectaţi, cât şi documentele financiar-contabile privind refacturarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe în reţeaua operatorului, prin aplicarea tarifului reglementat în cuantum de 1,15 eurocenţi/min.", au declarat reprezentanţii ANRCTI citaţi de Mediafax. În a doua parte a lunii decembrie 2007, ANRCTI a anunţat că ar putea amenda operatorul cu până la 5% din cifra de afaceri pentru nerespectarea tarifului de interconectare reglementat în domeniul telefoniei. RDS trebuia să facă dovada îndeplinirii obligaţiilor impuse până vineri, 25 ianuarie.


GAMING. Cel de-al cincilea sezon al European Nations Championship va debuta în februarie cu meciurile din campania de calificare. Timp de şapte luni, gamerii vor lupta pentru participarea la turneul final de la Leipzig. După meciurile de calificare, România va avea echipe Naţionale (formate din cei mai valoroşi jucători) la toate cele patru jocuri: Counter-Strike 1.6, Counter-Strike Source, Warcraft 3 şi FIFA08.

×
Subiecte în articol: IT