LCD. Tornado a introdus în portofoliul său televizoarele LCD Kinetix, cu diagonale de 26 inci (66 cm), 32 inci (81 cm) şi 37 inci (94 cm). Toate cele trei modele beneficiază de un conector HDMI pentru rularea de conţinut HD şi au o rezoluţie de 1366 x 768 pixeli. Rata de contrast este de 1000:1, unghiul de vizionare de 178 de grade, iar timpul de răspuns este de 8 ms.
Jucu. Compania Nokia va produce la fabrica din comuna Jucu, judeţul Cluj, telefoane mobile personalizate pentru locuitorii zonei EMEA – Europa, Orientul Mijlociu şi Africa – a declarat Anna Simai, Senior Communication Manager Nokia Europa de Sud-Est, citată de Mediafax. Potrivit oficialului companiei, dezvoltarea operaţiunilor la Cluj a decurs conform planificării, primele telefoane mobile urmând să fie produse “în cursul primului trimestru al acestui an”. Simai a refuzat însă să spună ce fel de modele vor fi produse sau volumul de terminale care va fi realizat la fabrica din judeţul Cluj.
Scanner. Xerox a lansat în România seria de scannere cu alimentare automată Documate 252/262/272. Principala caracteristică a acestor echipamente este viteza: 25 pag./min. în mod simplex şi 50 de imagini/min. în mod duplex pentru Documate 252, iar pentru Documate 262 şi 272 viteza este de până la 33 de pag./min. în mod simplex şi până la 66 de imagini/min. în mod duplex. Toate modelele scanează la o rezoluţie optică de 600 x 1200 dpi, cu o adâncime a culorii de 48 de biţi.
Autentificare. Clienţii operatorilor de telefonie şi cei ai băncilor vor putea să acceseze site-urile administraţiilor publice pentru plata taxelor şi impozitelor şi transmiterea unei cereri prin introducerea unui standard de autentificare denumit OpenID. Tehnologia permite accesarea paginilor de internet prin introducerea unui cod de identificare (ID) creat la un furnizor de servicii de garanţie de identitate, respectiv operatorul de telefonie sau instituţia de credit.