x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

de Alexandru Radescu    |    06 Feb 2008   •   00:00

6 februarie 2008: Cosmote a investit două milioane de euro pentru relocarea şi extinderea activităţilor de relaţii cu clienţii într-un nou sediu, situat în Bucureşti, în Iride Business Park

RELAŢII CU CLIENŢII. Cosmote a investit două milioane de euro pentru relocarea şi extinderea activităţilor de relaţii cu clienţii într-un nou sediu, situat în Bucureşti, în Iride Business Park, unde operatorul a închiriat o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi. Anterior, centrul s-a aflat în Drumul Taberei, unde a funcţionat din decembrie 2005. Noul centru găzduieşte peste 300 de angajaţi ai departamentului de Relaţii cu Clienţii şi peste 120 de angajaţi ai diviziilor de IT, date şi reţea. 

 

GPS. Evolio a lansat în România noua hartă iGO compilată cu cartografierea TeleAtlas, disponibilă pentru sistemele de navigaţie GPS S1200 şi Xroad Bluetooth. Harta acoperă 38 de ţări europene. 

 

RECICLARE. HP a dezvoltat o inovaţie tehnologică ce permite utilizarea produselor reciclate din plastic în producţia noilor cartuşe de imprimante. Procesul  de reciclare constă în combinarea multiplelor surse şi tipuri de materiale plastice: de la sticlele utilizate zilnic la sofisticatele cartuşe de tuş. Compania a reciclat anul trecut aproximativ 115 milioane de kilograme de echipamente hardware şi cartuşe pentru imprimante, la nivel global, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 50% a cantităţii faţă de 2006.

×
Subiecte în articol: IT