x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

de Jurnalul National    |    23 Feb 2008   •   00:00
Info

23 februarie 2008: Xerox a lansat imprimanta pentru birouri mici şi mijlocii, Phaser 6125, cu un procesor de 333 MHz şi memorie 64 MB.

INVESTIŢII. Uniunea Europeană investeşte 5,5 mi­liarde de euro în dezvoltarea industriei nanoelectronice – tehnologie de fabricare a circuitelor integrate de dimensiuni extrem de reduse – şi a sistemelor computerizate incluse în diverse echipamente. Banii se vor aloca prin programe aprobate anul trecut de Consiliul de miniştri şi Parlamentul European. Industria europeană de semiconductoare este evaluată la 200 de miliarde de euro, reprezentând baza pieţei sistemelor electronice, de 800 de miliarde de euro.

 

IMPRIMANTĂ. Xerox a lansat imprimanta pentru birouri mici şi mijlocii, Phaser 6125, cu un procesor de 333 MHz şi memorie 64 MB. Echipamentul imprimă cu o viteză de 12 pagini pe minut pentru color şi 16 pagini pe minut pentru alb-negru.

 

PROCES. Comisia Europeană a extins investigaţia asupra celui mai mare producător de procesoare la nivel mondial Intel, înainte ca acesta să poată răspunde acuzaţiilor deja înaintate, a declarat preşedintele companiei americane, Craig Barrett. În februarie, CE a percheziţionat mai multe birouri ale Intel pentru a căuta dovezi că aceste companii au încălcat legislaţia din dome­niul antitrust. CE are atribuţii de reglementare în domeniul antitrust şi poate amenda companiile cu până la 10% din veniturile anuale.

 

MULTIFUNCŢIONALĂ. Epson a lansat imprimanta Stylus DX9400F cu ecran LCD de 6,3 cm pentru a vizualiza şi printa fotografiile. Dispozitivul are viteze de printare de până la 32 ppm şi 26 de secunde pentru o fotografie de 10 x 15 cm. Mo­delul înglobează un fax color la 33,6 Kbps şi un alimentator automat de documente pentru scanări, copieri şi faxuri multiple şi rapide.

×
Subiecte în articol: IT