10 aprilie 2008
ROMĂNIA INFORMATICĂ. România ocupă locul 45 din 70 în funcţie de stadiul de dezvoltare a societăţii informatice, situîndu-se pe una dintre ultimele poziţii în rîndul statelor central şi est-europene care au aderat la UE în 2004 şi 2007, potrivit unui top realizat de Economist Intelligence Unit. Locul ocupat în 2008 este similar cu cel din 2007, însă punctajul obţinut a crescut de la 5,32 puncte anul trecut la 5,46 puncte.Securitate. În 2008, piaţa românească de aplicaţii secure content management (antivirus, antiTrojans, antispyware etc.) pentru companii va depăşi 4 milioane euro, potrivit estimărilor BitDefender. Compania a lansat noua linie de soluţii de securitate dedicată IMM-urilor: Security for Exchange, Security for File Servers, Bitdefender Security for Mail Servers şi Security for Samba.
PIAŢA IT. Piaţa locală de IT este estimată pentru 2007 la un miliard de euro. "Piaţa IT se va reduce, o dată cu încheierea procesului de consolidare, la doi sau trei mari jucători, iar pe lîngă aceştia vor mai fi cîteva mici companii. Deocamdată, nu mă aştept să vină în România mari distribuitori externi", a declarat ieri preşedintele ProCA, Sorin Stancu. Fiind vorba de un an electoral, s-ar putea să vedem mai puţine achiziţii publice în segmentul IT, ceea ce ar putea avea un impact negativ asupra pieţei locale, consideră Stancu.
Citește pe Antena3.ro