22 aprilie 2008
CORUPŢIE. Procuratura din München investighează 270 de persoane suspectate de activităţi ilegale, într-un caz de corupţie la grupul german Siemens, care s-a amplificat în ultimul an. Ancheta a pornit iniţial la divizia de telecomunicaţii a grupului, dar a fost ulterior extinsă în sectorul de distribuţie a electricităţii, iar Suddeutsche Zeitung a relatat că sînt implicate şi diviziile de tehnică de transport şi de construcţie a centralelor energetice.
SOFT. Gecad a încheiat un parte-neriat cu SonicWall, firmă specializată în proiectarea, dezvoltarea şi producţia de soluţii de securitate IT pentru reţele, e-mail, acces de la distanţă. Soluţiile SonicWall sînt utilizate la nivel mondial de companii şi de instituţii guvernamentale.
TELECOM. Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea de către Vodafone a pachetului majoritar de acţiuni al firmei Proton Tehnologies, cu activităţi în sectorul distribuţiei de produse şi servicii de telecomunicaţii.
GPS. Mio a lansat în România noua gamă de sisteme de navigaţie, Moov, cu ecran de 4.3 inci şi care beneficiază de tehnologia Bluetooth. Se pot conecta prin intermediul telefonului mobil la o bază de date online de unde pot fi descărcate informaţii actualizate despre punctele de interes. Serviciul NavPix le permite utilizatorilor să navigheze avînd ca repere fotografii etichetate geografic. Acestea includ coordonate GPS asociate, pentru ca utilizatorul să ajungă direct la locul unde poza a fost făcută iniţial. Preţurile celor cinci modele din gamă variază de la 179 la 269 euro.
Citește pe Antena3.ro