x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

08 Mai 2008   •   00:00

8 mai 2008:La 31 martie 2008, Orange România avea 10.009.975 de clienţi, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent

REZULTATE ORANGE. La 31 martie 2008, Orange România avea 10.009.975 de clienţi, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi venituri de 307 milioane de euro, potrivit raportului financiar prezentat de France Telecom. Venitul raportat indică o majorare cu 8,4% faţă de valoarea ve­niturilor din primul trimestru al anului 2007. Venitul mediu anual pe utilizator a fost de 126,7 de euro. Extinderea reţelei broadband, repoziţionarea ofertelor de date mobile şi lansarea unor soluţii complete de acces la internet cu o gamă de laptopuri au determinat creşterea cu 144% a numărului de clienţi Orange broadband în primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut.  Orange are în prezent 1.047.000 de clienţi broadband.

 

SCHIMBĂRI LA MICROSOFT. După 12 ani petrecuţi în managementul Microsoft România şi Europa de Sud-Est, Silviu Hotăran va părăsi compania. Procesul de tranziţie se va încheia la 31 august. Selecţia noului general manager este în curs şi include atît candidaţi interni, cît şi din afara companiei. Silviu Hotăran şi-a început cariera la Microsoft ca General Ma­nager al Microsoft România în 1996, anul în care s-a deschis filiala. În 2004, Hotăran a fost numit General Manager al Microsoft Europa SE. În iunie 2007, a revenit ca general mana­ger al Microsoft România.

×
Subiecte în articol: IT